Nu plasaţi aparatul în spaţii închise cum ar fi o bibliotecă sau un dulap.
Pentru a preveni incendiile nu acoperiţi fantele de
aerisire ale aparatului cu ziare, cu faţa de masă sau
cu draperii etc. Nu aşezaţi obiecte cu fl ăcări deschise
deasupra aparatului, spre exemplu lumânări
aprinse.
Pentru a reduce riscul de incendiu sau de
electrocutare, nu stropiţi şi nu udaţi aparatul şi nici
nu aşezaţi deasupra acestuia recipiente care conţin
lichide, cum ar fi o vază cu fl ori.
Suportul nu este decuplat de la reţea câtă vreme este
cuplat la o priză, chiar dacă echipamentul propriu-zis a
fost oprit.
Deoarece ştecărul are rolul de a deconecta aparatul de la
priză, cuplaţi-l la o priză uşor accesibilă. Dacă remarcaţi
vreun comportament anormal, decuplaţi imediat ştecărul
de la priză.
Nu expuneţi bateriile (acumulatorul sau bateriile
montate) la căldură prea mare, cum ar fi la radiaţii
solare directe, foc sau alte surse similare.
Dezafectarea echipamentelor
electrice şi electronice vechi
(Valabil în Uniunea Europeană
şi în celelalte state europene cu
sisteme de colectare separate)
Acest simbol marcat pe un produs sau pe
ambalajul acestuia indică faptul că respectivul
produs nu trebuie considerat reziduu menajer în
momentul în care doriţi să îl dezafectaţi. El trebuie
dus la punctele de colectare destinate reciclării
echipamentelor electrice şi electronice.
Dezafectând în mod corect acest produs veţi
ajuta la prevenirea posibilelor consecinţe
negative asupra mediului înconjurător şi
sănătăţii oamenilor care pot fi cauzate de tratarea
inadecvată a acestor reziduuri. Reciclarea
materialelor va ajuta totodată la conservarea
resurselor naturale. Pentru mai multe detalii
legate de reciclarea acestui produs, vă rugăm să
consultaţi biroul local, serviciul de preluare a
deşeurilor sau magazinul de unde aţi achiziţionat
produsul.
Dezafectarea bateriilor uzate
(Valabil în Uniunea Europeană
şi în celelalte state europene
cu sisteme de colectare
separate)
Acest simbol marcat pe baterie (acumulator) sau pe
ambalajul acestuia indică faptul că respectivul produs
nu trebuie considerat reziduu menajer în momentul
în care doriţi să îl dezafectaţi.
Pe anumite baterii, acest simbol poate fi utilizat
în combinaţie cu simbolul unui element chimic.
Simbolul chimic pentru mercur (Hg) sau cel pentru
plumb (Pb) este marcat în cazul în care bateria
conţine mai mult de 0,0005% mercur, respectiv mai
mult de 0,004% plumb.
Puteţi ajuta la prevenirea posibilelor consecinţe
negative asupra mediului înconjurător şi sănătăţii
oamenilor care pot fi cauzate de tratarea inadecvată
a acestor reziduuri dezafectând în mod corect acest
produs. Reciclarea materialelor va ajuta totodată la
conservarea resurselor naturale.
În cazul produselor care din motive de siguranţă, de
asigurare a performanţelor sau de integritate a datelor
necesită conectarea permanentă a acumulatorului
încorporat, acesta trebuie înlocuit numai de
personalul califi cat al unui service.
Pentru a fi siguri că acumulatorul va fi corect tratat,
la încheierea duratei de viaţă a acestuia, duceţi-l
la punctele de colectare stabilite pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice.
Pentru orice alt fel de baterii, vă rugăm să citiţi
secţiunea referitoare la demontarea în siguranţă a
acumulatorului şi să le duceţi la punctele de colectare
pentru reciclarea bateriilor uzate.
Pentru mai multe detalii legate de reciclarea acestui
produs, vă rugăm să consultaţi biroul local, serviciul
de preluare a deşeurilor sau magazinul de unde aţi
achiziţionat produsul.
Notă pentru clienţi : următoarele
informaţii sunt valabile numai pentru
echipamentele comercializate în ţări
în care se aplică Directivele Uniunii
Europene
Producătorul acestui aparat este Sony Corporation,
1-7-1 Konan Minatoku Tokyo, 108-0075 Japonia.
Reprezentantul autorizat pentru EMC şi pentru
siguranţa produsului este Sony Deutschland GmbH,
Hedelfi nger Strasse 61, 70327 Stuttgart, Germania.
Pentru orice servicii sau chestiuni legate de garanţie,
vă rugăm să apelaţi la adresele menţionate în
documentele de garanţie sau de service furnizate
separat.
Index ........................................................................................................................................... 37
3
AVERTIZĂRI
AVERTIZĂRI
Nu vă agăţaţi sau sprijiniţi de televizor
când acesta este plasat pe suport.
Televizorul poate cădea de pe
suport provocând accidente grave
sau chiar moartea.
Nu deplasaţi suportul cu televizorul sau
cu alte echipamente montate pe el.
Aveţi grijă să luaţi televizorul
sau alte echipamente de pe
suport înainte de a-l deplasa.
În caz contrar, suportul
se poate dezechilibra şi
răsturna, cauzând răniri
grave.
Aveţi grijă să nu prindeţi cablul de
alimentare sau pe cel de conectare între
televizor şi suport.
• Cablul de alimentare sau cel de
conectare se poate deteriora,
producând incendii sau
electrocutări.
• Când deplasaţi suportul, aveţi
grijă să nu prindeţi cablul
de alimentare sau pe cel de
conectare sub suport.
Când deplasaţi suportul, nu îl prindeţi
de partea de jos.
Pentru deplasarea
suportului, trebuie ca
două persoane, câte una
la fi ecare capăt, să îl
prindă de blatul superior
A. Dacă suportul este
apucat de partea de
jos, există pericolul să
alunece, să va scape din
mâini şi să cadă.
Nu permiteţi copiilor să se caţere pe
suport sau să se strecoare între rafturile
acestuia.
În cazul în care copiii se caţără
pe suport sau pătrund între
rafturi, pot surveni accidente
grave sau chiar moartea în
urma spargerii sticlei sau a
răsturnării suportului.
4
ATENŢIE
ATENŢIE
Nu aşezaţi pe suport obiecte fi erbinţi,
cum ar fi o tigaie încinsă sau un ceainic.
Placa de sticlă din partea de sus
a suportului se poate sparge,
cauzând răniri, sau suportul se
poate deteriora.
Nu vă urcaţi pe suport.
Puteţi cădea sau se poate
sparge placa de sticlă,
cauzând răniri.
Nu supuneţi placa superioară, de sticlă,
a suportului la şocuri puternice.
Deşi la fabricarea acestui
suport este utilizată sticlă
acoperită de o peliculă de
protecţie, trebuie tratată cu
grijă. Dacă se sparge sticla,
cioburile pot cauza răniri.
De aceea, luaţi următoarele
măsuri de precauţie :
• Nu loviţi sticla şi nu lăsaţi să cadă obiecte ascuţite
pe aceasta. Evitaţi şocurile puternice.
• Nu zgâriaţi şi nu ciocniţi sticla cu obiecte cu vârf
ascuţit.
• Nu trântiţi echipamentele la plasarea pe suprafaţa
superioară, de sticlă.
Nu folosiţi suprafaţa de sticlă, dacă este
crăpată.
Nu folosiţi suprafaţa de sticlă dacă este crăpată
deoarece se poate sparge, cauzând răniri.
Note privind capacitatea de
încărcare
Nu aşezaţi pe suport nici un echipament care depăşeşte
greutatea maximă specifi cată în imaginea de mai jos.
În caz contrar, acesta poate să cadă sau să se spargă.
Note privind instalarea
• Aveţi grijă să nu vă prindeţi mâinile sau degetele
între televizor şi suport.
• Nu aşezaţi suportul în locuri supuse la radiaţii solare
directe sau în apropierea surselor de căldură.
• Nu plasaţi suportul în spaţii cu temperatură sau
umiditate ridicate sau în aer liber.
• Amplasaţi suportul în locuri cu ventilaţie sufi cientă
pentru a preveni acumularea căldurii în interior şi
a prelungi durata de viaţă a acestuia.
• Fiţi precauţi la plasarea suportului pe suprafeţe
special tratate (cu ceară, ulei, lac etc.) deoarece
acestea se pot mătui sau decolora.
• Deplasaţi suportul numai după ce aţi luat televizorul
de pe acesta. În caz contrar, televizorul poate cădea
de pe suport, cauzând răniri grave. Nu apucaţi de
grilaj deoarece se poate desprinde de suport şi vă
poate răni. Aveţi grijă să nu vă prindeţi degetele
când deplasaţi suportul.
Nu detaşaţi suportul de sticlă din partea
de sus a suportului.
Este posibil să intraţi în contact cu părţile interioare
ale suportului, putându-vă răni grav.
5
MMăsuri de precauţie
ăsuri de precauţie
În legătură cu siguranţa.
• Nu aşezaţi pe suport obiecte nespecifi cate, cum ar
fi vaze de fl ori sau obiecte de porţelan.
• Nu modifi caţi suportul.
• Dacă în suport pătrunde vreun lichid sau vreun obiect
solid, decuplaţi suportul de la priză şi apelaţi la o
persoană califi cată pentru a-l verifi ca înainte de a-l
mai folosi.
În legătură cu sursele de alimentare.
• Dacă urmează să nu folosiţi suportul o perioadă
îndelungată de timp, aveţi grijă să îl decuplaţi de la
priză. Pentru aceasta, apucaţi de ştecăr; nu trageţi
niciodată de fi r.
• Cablul de alimentare trebuie schimbat numai la un
service specializat.
În legătură cu funcţionarea.
• Înainte de a conecta alte componente, aveţi grijă să
opriţi şi să decuplaţi suportul de la reţea.
Dacă aveţi vreo întrebare sau problemă legată de
suportul dvs., vă rugăm să consultaţi cel mai apropiat
dealer Sony.
Drepturi de autor
În acest receptor sunt încorporate sistemele Dolby*
Digital şi Pro Logic Surround, precum şi DTS**
Digital Surround System.
* Fabricat sub licenţă Dolby Laboratories. “Dolby”,
“Pro Logic” şi simbolul dublu-D sunt mărci
înregistrate ale Digital Laboratories.
** Produs sub licenţă de la U.S. Patent
nr: 5.451.942, 5.956.674, 5.974.380, 5.978.762,
6.487.535 şi alte patente din S.U.A. sau internaţionale
emise sau în curs aprobare. “DTS” şi simbolul
asociat sunt mărci comerciale înregistrate, iar
“DTS Digital Surround” şi siglele DTS sunt mărci
comerciale ale DTS, Inc. Produsul include software.
Acest suport încorporează tehnologia High-Defi nition
Multimedia Interface (HDMI
HDMI, sigla HDMI şi High-Defi nition Multimedia
Interface sunt mărci comerciale sau mărci comerciale
înregistrate în S.U.A. sau în alte ţări, ale HDMI
Licensing LLC.
“BRAVIA” este marcă de comerţ a Sony
Corporation.
“PlayStation” este marcă de comerţ a Sony Computer
Entertainment Inc.
Puteţi comanda suportul cu ajutorul telecomenzii furnizate. Introduceţi două baterii R6 (mărimea AA) având
grijă să potriviţi bornele 3 şi # ale bateriilor cu marcajele din interiorul compartimentului.
Note
• Nu lăsaţi telecomanda în locuri cu temperatură extrem de ridicată sau cu umiditate mare.
• Nu folosiţi simultan baterii noi împreună cu altele uzate.
• Nu scăpaţi corpuri străine în interiorul telecomenzii, mai ales când înlocuiţi bateriile.
• Nu expuneţi senzorul pentru telecomandă la radiaţii solare directe sau la raze provenite de la alte surse de
iluminare, deoarece pot apărea disfuncţionalităţi.
• Dacă urmează să nu folosiţi telecomanda o perioadă îndelungată de timp, scoateţi bateriile pentru a evita
deteriorarea acesteia cauzată de scurgerea lichidului coroziv în interior.
7
MMontarea suportului
ontarea suportului
În legătură cu poziţia de instalare.
Instalaţi suportul după ce aţi conectat toate
componentele la acesta.
Lăsaţi un spaţiu mai mare de 1 cm între suport
şi perete. Aceasta va permite disiparea căldurii
şi evitarea căderii televizorului de pe suport. La
instalarea suportului trebuie să participe cel puţin 2
persoane.
Mai mult de
1 cm
Suportul are colţurile din spate tăiate pentru a putea
fi plasat în colţul unei camere. Dacă plasaţi suportul
într-un colţ al camerei dvs., este necesară o distanţă
de aproximativ 87 cm de la colţul respectiv până în
partea frontală a suportului.
Montarea raftului suportului
Montaţi raftul plasând cele cinci caneluri în dreptul
reazemelor cilindrice, fi xate în suport.
Evitarea căderii televizorului
Prindeţi televizorul ca măsură de precauţie în caz de
cutremur.
Dacă aveţi un televizor LCD marca Sony, urmaţi
procedura prezentată în continuare :
1
Detaşaţi capacul superior şi cel lateral
din partea din spate a suportului.
Când desprindeţi capacul superior, apucaţi cu
mâinile ambele capete ale acestuia aşa cum este
indicat în imaginea de mai jos, şi deplasaţi-l
lent.
Capac superior
Notă
• Aveţi grijă să nu vă prindeţi degetele când instalaţi
suportul.
8
Capac lateral
2
Aşezaţi televizorul pe suport.
Televizorul trebuie plasat în centrul suprafeţei
suportului, aliniind muchia din spate a televizorului
cu cea din spate a suportului.
3
Ataşaţi cureaua de prindere de suport cu
ajutorul a două şuruburi pentru lemn.
Puteţi prinde un şurub pentru lemn în orifi ciul
poziţionat central, în partea din spate a
suportului.
Pentru detalii legate de achiziţionarea curelei de
prindere şi a şuruburilor, consultaţi manualul de
instrucţiuni (furnizat) al televizorului LCD marca
Sony.
Orifi ciu central, destinat
şurubului pentru lemn
2
Puneţi la loc capacul superior din partea
din spate a suportului, adunând împreună
cablurile introduse în acel spaţiu, după
care montaţi şi capacul lateral-spate.
Treceţi cablurile TV prin orifi ciul rectangular
practicat în capacul superior şi introduceţi
cele patru părţi proeminente ale acestui capac,
precum şi cele ale capacului lateral, în orifi ciile
corespunzătoare din corpul suportului, aşa cum
este ilustrat mai jos.
Aranjarea cablurilor
Puteţi aranja cablurile de la televizor şi de la alte
echipamente în spaţiul liber rezervat acestora în partea
de sus şi în cea laterală a suportului. :
1
Conectaţi cablurile de la televizor mai
întâi (pag. 10), apoi pe cele ale celorlalte
echipamente (pag. 12, 13).
Capac superior
Capac lateral
Notă
• Aveţi grijă să nu prindeţi cablurile când puneţi la
loc capacele (superior şi lateral) din partea din spate
a suportului.
9
CConectarea televizorului şi a player-ului
onectarea televizorului şi a player-ului
Conectaţi televizorul şi/sau player-ul cu mufe HDMI la suport, prin intermediul cablului HDMI.
Conectând, prin cabluri HDMI, componente compatibile “BRAVIA” Sync, marca Sony, funcţionarea va fi
simplifi cată când setaţi funcţia Comandă pentru HDMI a televizorului. Consultaţi secţiunea “Facilităţi “BRAVIA”
Sync (pag. 24).
Cablu HDMI
(nu este furnizat)
Cablu HDMI
(nu este furnizat)
Player de disc Blu-ray etc.
Player DVD etc.
Cablu optic digital pentru
televizor (furnizat)
Cablu HDMI
(nu este furnizat)
Note
• Suportul este compatibil cu funcţia Audio Return Channel (ARC). Dacă este conectat suportul la mufa HDMI
a televizorului compatibil ARC, prin intermediul unui cablu HDMI, nu trebuie să conectaţi televizorul la
suport printr-un cablu optic digital.
• Dacă televizorul este compatibil cu funcţia ARC, alături de mufa HDMI a acestuia veţi putea vedea inscripţia
“ARC”. Dacă mufa de intrare HDMI nu este compatibilă ARC, această funcţie nu este disponibilă chiar dacă
realizaţi conexiunea printr-un cablu HDMI la mufă.
• Funcţia ARC este disponibilă numai când facilitatea Comandă pentru HDMI este activă.
• Toate mufele HDMI ale suportului funcţionează la fel. Conectaţi “PlayStation 3” etc. la oricare dintre mufele
HDMI disponibile.
• Conexiunile la mufele HDMI au prioritate când conectaţi diverse componente la suport, folosind mufele de
intrare INPUT OPT/INPUT COAX şi cele HDMI.
10
Observaţie
• Chiar dacă suportul este oprit (modul standby activ), semnalul HDMI va fi transmis de la echipamentul
conectat către televizor, prin intermediul conexiunii HDMI. Puteţi urmări imaginile şi asculta sunetul de la
echipamentele conectate la televizor.
Note cu privire la conexiunile HDMI
• Folosiţi un cablu HDMI de mare viteză. Dacă folosiţi un cablu HDMI standard, imaginile 1080p, Deep Colour
sau 3D nu vor fi afi şate în mod corect.
• Vă recomandăm să folosiţi un cablu autorizat HDMI.
• Verifi caţi confi gurarea echipamentului conectat dacă imaginea este de proastă calitate sau dacă sunetul nu este
emis de o componentă conectată prin intermediul cablului HDMI.
• Semnalele audio (frecvenţa de eşantionare, lungimea de biţi etc.) transmise de la o mufă HDMI pot fi suprimate
de echipamentul conectat.
• Sunetul poate prezenta întreruperi când este schimbată frecvenţa de eşantionare sau numărul de canale pentru
semnalele audio de ieşire de la echipamentele conectate.
• Când echipamentul conectat nu este compatibil cu tehnologia de protejare a drepturilor de autor (HDCP),
imaginea şi / sau sunetul de la mufa HDMI TV OUT poate fi distorsionat sau poate să nu fi e transmis la ieşire.
În acest caz, verifi caţi specifi caţiile echipamentului conectat.
• Nu vă recomandăm folosirea unui cablu de conversie HDMI-DVI.
• Când pentru suport este aleasă ca sursă de intrare una dintre variantele “TV”, “FM”, “DMPORT” sau “AUDIO”,
semnalele video transmise prin mufa de intrare HDMI (BD, DVD, SAT/CATV), care a fost selectată ultima
dată, sunt trimise la ieşire prin mufa HDMI TV OUT.
• Acest sistem permite transmisia Deep Colour, “x.v.Colour” şi 3D.
• Pentru a benefi cia de imagini 3 D, conectaţi televizoare compatibile 3D şi echipamente video (player de disc
Blu-ray, recorder de disc Blu-ray, “PlayStation 3” etc.) în cadrul acestui sistem, folosind cabluri High Speed
HDMI, purtaţi ochelari 3D şi redaţi conţinutul compatibil 3D.
11
CConectarea tunerului de satelit sau a celui pentru
onectarea tunerului de satelit sau a celui pentru
cablul TV
cablul TV
Când conectaţi un tuner de satelit sau un tuner pentru cablul TV care nu are o mufă HDMI, alegeţi pentru “CTRL
HDMI” varianta “OFF” din meniul AMP al suportului (pag. 25).
Tuner de satelit sau pentru
cablu TV etc. cu mufă HDMI
Cablu HDMI
(nu este furnizat)
Cablu optic digital
(nu este furnizat)
Tuner de satelit sau pentru
cablu TV etc. fără mufă HDMI
Către intrarea VIDEO IN
a televizorului
Cablu optic digital
(nu este furnizat)
* Este posibil ca, în funcţie de tunerul de satelit, sunetul multicanal să nu fi e emis. În acest caz, conectaţi un
cablu optic digital pe lângă cel HDMI şi alegeţi pentru “INPUT MODE” varianta “OPT” în meniul AMP
(pag, 30).
12
Loading...
+ 26 hidden pages
You need points to download manuals.
1 point = 1 manual.
You can buy points or you can get point for every manual you upload.