Nu instalaţi echipamentul într-un spaţiu
închis, cum ar fi o bibliotecă sau un
dulap încorporat.
Pentru a reduce riscul de incendiu,
nu acoperiţi orificiul de ventilare al
aparatului cu ziare, feţe de masă,
draperii etc.
Nu expuneţi aparatul la surse de flacără
deschisă (de exemplu lumânări
aprinse).
Pentru a reduce riscul de incendiu
şi de electrocutare, evitaţi stropirea
aparatului şi posibilitatea ca pe acesta
să se scurgă lichide şi nu plasaţi
pe aparat obiecte pline cu lichide,
precum vazele.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar
şi atunci când este oprită, atât timp
cât este conectată la priza de c.a.
Deoarece pentru deconectarea unităţii
de la priză se foloseşte ştecărul
principal, conectaţi unitatea la o priză
de c.a. uşor accesibilă. Dacă observaţi
nereguli în funcţionarea unităţii,
deconectaţi imediat ştecărul principal
de la priza de c.a.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele
cu baterii instalate la căldură excesivă,
precum lumina directă a soarelui
şi focul.
Doar pentru utilizare la interior.
Cabluri recomandate
Trebuie utilizate cabluri şi conectori
ecranaţi şi împământaţi corespunzător
pentru cuplarea la computerele gazdă
şi/sau la periferice.
Pentru clienţii din Europa
Aviz pentru clienţi: următoarele
informaţii sunt valabile doar în
cazul echipamentelor vândute în
statele ce aplică directivele UE.
Acest produs a fost fabricat de sau în
numele Sony Corporation, 1-7-1 Konan
Minato-ku Tokyo, 108-0075 Japonia.
Întrebările referitoare la modul în care
acest produs respectă legislaţia Uniunii
Europene trebuie să fie adresate
reprezentantului autorizat, Sony
Belgium, bijkantoor van Sony Europe
Limited, Da Vincilaan 7-D1, 1935
Zaventem, Belgia. Comunicaţi orice
probleme legate de service sau garanţie
la adresele menţionate în documentele
separate de service sau garanţie.
Prin prezenta, Sony Corporation declară
că acest echipament este în conformitate
cu cerinţele de bază şi cu alte prevederi
relevante ale Directivei 1999/5/CE.
Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi
următorul URL:
http://www.compliance.sony.de/
Acest produs este destinat utilizării
în următoarele ţări:
AT, BE, BG, HR, CY, CZ, DK, EE, FI, FR, DE,
GR, HU, IS, IE, IT, LV, LI, LT, LU, MT, NL,
NO, PL, PT, RO, SK, SI, ES, SE, CH, GB, AL,
BA, MK, MD, RS, ME, TR, Kosovo
Banda 5150 – 5350 MHz este destinată
numai operaţiunilor desfăşurate
la interior.
Acest echipament a fost testat şi s-a
constatat că respectă limitele specificate
în regulamentele privind compatibilitatea
electromagnetică, utilizând un cablu de
conectare mai scurt de 3 metri.
RO
2
Casarea
Doar în
Europa
echipamentelor
electrice şi
electronice uzate
(valabil în ţările
Uniunii Europene
şi în alte ţări din
Europa care au
sisteme de
colectare diferenţiată)
Acest simbol prezent pe produs sau
pe ambalaj indică faptul că produsul
respectiv nu trebuie tratat ca deşeu
menajer. În schimb, acesta trebuie
predat la punctul de colectare relevant
pentru reciclarea echipamentelor
electrice şi electronice. Asigurându-vă
că acest produs este casat în mod corect
veţi ajuta la prevenirea eventualelor
consecinţe negative asupra mediului şi
sănătăţii umane, consecinţe ce ar putea
rezulta altfel din manipularea incorectă
ca deşeu a acestui produs. Reciclarea
materialelor contribuie la conservarea
resurselor naturale. Pentru informaţii
mai detaliate referitoare la reciclarea
acestui produs, contactaţi autorităţile
locale, serviciul local de eliminare
a deşeurilor menajere sau magazinul
de la care aţi achiziţionat produsul.
Eliminarea bateriilor
uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în
alte ţări din Europa
care au sisteme de
colectare diferenţiată)
Acest simbol prezent pe
indică faptul că bateria furnizată
împreună cu produsul respectiv nu
trebuie tratată ca deşeu menajer.
Este posibil ca pe anumite baterii, acest
simbol să fie utilizat în combinaţie cu un
simbol chimic. Se adaugă simbolurile
chimice pentru mercur (Hg) sau plumb
baterie sau pe ambalaj
(Pb) dacă bateria conţine mai mult de
0,0005 % mercur sau 0,004 % plumb.
Asigurându-vă că aceste baterii sunt
eliminate în mod corect veţi ajuta la
prevenirea eventualelor consecinţe
negative asupra mediului şi sănătăţii
umane, consecinţe ce ar putea rezulta
altfel din manipularea incorectă
ca deşeu a bateriilor. Reciclarea
materialelor contribuie la conservarea
resurselor naturale.
În cazul produselor care, din motive
de siguranţă, de performanţă sau
de integritate a datelor, necesită
o conexiune permanentă la o baterie
încorporată, aceasta trebuie înlocuită
doar de către personal de service
calificat.
Pentru a vă asigura că bateria este
tratată în mod corespunzător, predaţi
produsul la sfârşitul duratei de
exploatare la punctul de colectare
relevant pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice.
Pentru toate celelalte baterii, consultaţi
secţiunea referitoare la modul de
eliminare în siguranţă a bateriilor din
produs. Predaţi bateriile la punctul de
colectare relevant pentru reciclarea
bateriilor uzate.
Pentru informaţii mai detaliate
referitoare la reciclarea acestui produs
sau a bateriilor, contactaţi autorităţile
locale, serviciul local de eliminare
a deşeurilor menajere sau magazinul
de la care aţi achiziţionat produsul.
RO
3
Cuprins
Accesorii furnizate ........................ 6
Ghid pentru componente
şi comenzi ................................7
Cu privire la meniul de pornire .....11
Conectare şi pregătire
Conexiuni
de bază şi
pregătire
Conectarea televizorului .............. 13
Conectarea la o reţea
prin cablu ...............................14
Conectarea la o reţea wireless ....15
Ghid de pornire
(document
separat)
Ascultarea sunetului
Ascultarea la televizor ................. 17
Ascultarea de muzică
de pe un dispozitiv USB ......... 17
Selectarea efectului de sunet
Setarea efectului de sunet
corespunzător surselor
de sunet (SOUND FIELD) ........19
Ascultarea de sunet
clar la volum redus
în toiul nopţii (NIGHT) ........... 20
Îmbunătăţirea clarităţii
dialogurilor (VOICE) .............. 20
Reglarea volumului
subwooferului ........................ 21
Reglarea întârzierii dintre
imagine şi sunet .................... 21
Ascultarea de muzică/sunet cu
ajutorul funcţiei BLUETOOTH
Ascultarea de muzică
de pe un dispozitiv mobil ......23
Ascultarea sunetului de la
televizorul sau dispozitivul
conectat prin căşti
sau boxe ............................... 26
Utilizarea funcţiei de reţea
Ascultarea de muzică
de pe PC prin intermediul
unei reţele de domiciliu ........ 28
Ascultarea de muzică prin
Music Services ...................... 29
Ascultarea de muzică
de pe un dispozitiv
mobil cu SongPal .................. 30
Utilizarea Google Cast ................. 31
Ascultarea de muzică prin
conectarea unui dispozitiv
compatibil cu SongPal Link ...31
Afişarea ecranului dispozitivului
Dacă folosiţi funcţia NFC,
atingeţi dispozitivul compatibil
NFC de marcă.
Senzor telecomandă
Afişaj panou frontal
Indicator BLUETOOTH (albastru)
– Clipeşte des cu culoarea albastru:
În starea standby pentru
împerechere.
– Clipeşte cu culoarea albastru:
Se încearcă stabilirea conexiunii
BLUETOOTH
– Se aprinde cu culoarea albastru:
Conexiunea BLUETOOTH a fost
stabilită
Port (USB)
* Dacă aşezaţi obiecte pe buton, acesta
poate să funcţioneze defectuos.
7
RO
Spate
Port LAN(100)
Mufă HDMI OUT (TV (ARC))
Mufă TV IN (OPTICAL)
RO
8
Telecomandă
INPUT +/– (pagina 11, 17)
(alimentare)
Porneşte sistemul sau îl comută
în modul standby.
DISPLAY
Afişează informaţii privind
redarea pe ecranul televizorului.
CLEAR AUDIO+ (pagina 19)
SOUND FIELD (pagina 19)
VOICE (pagina 20)
NIGHT (pagina 20)
DIMMER (pagina 34)
Butoane colorate
Taste rapide pentru selectarea
elementelor din anumite meniuri.
MIRRORING (pagina 32)
PAIRING (pagina 23)
OPTIONS (pagina 21, 46)
BACK (pagina 11)
/// (pagina 11)
(introducere) (pagina 11)
HOME (pagina 11)
(dezactivare sunet)
Dezactivează temporar sunetul.
(volum) +/–
Reglează volumul.
SW (volum subwoofer) +/–
Reglează nivelul volumului
subwooferului.
RO
9
Butoane de control al redării
/ (derulare înapoi/
derulare înainte)
Caută înapoi sau înainte.
/ (anterior/următor)
Selectează capitolul, piesa
sau fişierul anterio(a)r(ă)/
următo(a)r(e).
(redare)
Porneşte sau reporneşte redarea
(reluare redare).
(pauză)
Întrerupe sau reporneşte redarea.
(oprire)
Opreşte redarea.
RX/TX (receptor/transmiţător)
(pagina 27)
AUDIO (pagina 33)
10
RO
Cu privire la meniul de pornire
[Setup]
Listă de intrare
HOME
BACK
///, (introducere)
Puteţi afişa meniul de pornire pe ecranul televizorului prin conectarea sistemului la
televizor cu cablul HDMI (nefurnizat). Din meniul de pornire, puteţi seta diferite setări
dacă selectaţi [Setup] sau dacă selectaţi intrarea sau serviciul pe care doriţi să îl
urmăriţi din lista de intrare.
Utilizarea meniului de pornire
1 Apăsaţi HOME.
Meniul de pornire apare pe ecranul televizorului.
2 Apăsaţi /// pentru a selecta [Setup] sau un element din lista
de intrare şi apăsaţi .
Pe ecranul televizorului apare intrarea selectată sau afişajul de setare.
Pentru a reveni la ecranul anterior, apăsaţi BACK.
RO
11
Listă de intrare
Nume intrareExplicaţie
[TV]Emite sunetul televizorului. (pagina 17)
[Bluetooth Audio]Emite sunetul dispozitivului conectat cu ajutorul funcţiei
[USB]Emite muzică sau redă fişiere cu fotografii stocate pe un dispozitiv
[Screen mirroring]Afişează ecranul dispozitivului mobil pe ecranul televizorului.
[Home Network]Emite muzică sau redă fişiere cu fotografii de pe dispozitivul
[Music Services]Utilizează serviciile de muzică de pe Internet. (pagina 29)
BLUETOOTH. (pagina 23)
USB conectat. (pagina 17)
(pagina 32)
conectat prin intermediul reţelei. (pagina 28)
[Setup]
Consultaţi „Utilizarea afişajului de setare” (pagina 39).
Sfat
Puteţi selecta şi intrarea apăsând INPUT +/– în mod repetat.
Cu privire la descrierea paşilor
În aceste Instrucţiuni de utilizare, operaţiile sunt descrise drept paşi executaţi din
meniul de pornire afişat pe ecranul televizorului cu ajutorul telecomenzii, atunci când
sistemul este conectat la televizor cu ajutorul cablului HDMI (nefurnizat).
Paşii de operare care selectează elementele de pe ecranul televizorului cu ajutorul
/// şi sunt simplificaţi în felul următor.
Exemplu: Selectaţi [Setup] din meniul de pornire.
Operaţia care selectează un element prin apăsarea /// şi este denumită
„selectare”.
Exemplu: Selectaţi [Network Settings] – [Internet Settings] – [Wired Setup]
din meniul de pornire.
Când se repetă operaţia care selectează un element prin apăsarea /// şi ,
elementele selectate sunt legate cu „–”.
Sfaturi
• Puteţi utiliza butoanele de pe unitate, dacă acestea au nume identice sau similare cu cele
de pe telecomandă.
• Caracterele din paranteze [ ] apar pe ecranul televizorului. Caracterele dintre ghilimele „ ”
apar pe afişajul de pe panoul frontal.
RO
12
Conectare şi pregătire
Conectare şi pregătire
Televizor
Cablu HDMI
(nefurnizat)
Televizor
Cablu HDMI
(nefurnizat)
Cablu digital
optic (furnizat)
Conectarea televizorului
Când mufa HDMI IN
a televizorului este
etichetată cu ARC
Conectaţi mufa HDMI OUT de pe unitate
şi mufa compatibilă ARC HDMI IN de pe
televizor cu cablul HDMI (nefurnizat).
Când mufa HDMI IN
a televizorului nu este
etichetată cu ARC
Dacă mufa HDMI IN a televizorului
nu este compatibilă cu ARC, sunetul
televizorului nu este scos prin sistem.
În acest caz, conectaţi mufa de ieşire
optică a televizorului şi mufa TV IN
(OPTICAL) de pe unitate cu cablul optic
digital (furnizat).
13
RO
Conectarea la o reţea
Internet
Cablu LAN
(nefurnizat)
Server
Router
Modem
prin cablu
Conectarea prin obţinerea
automată a informaţiilor
de reţea
Pregătiţi reţeaua conectând sistemul şi
PC-ul la reţeaua de domiciliu cu ajutorul
unui cablu LAN.
Conectarea la un PC sau la
un router cu un cablu LAN
Următoarea ilustraţie exemplifică modul
de conectare a sistemului şi a PC-ului la
reţeaua de domiciliu.
Notă
Serverul trebuie conectat la aceeaşi reţea
la care este conectat şi sistemul.
Sfat
Vă recomandăm să utilizaţi un cablu
ecranat cu interfaţă dreaptă (nefurnizat).
1 Apăsaţi HOME.
Meniul de pornire apare pe ecranul
televizorului.
2 Selectaţi [Setup] din meniul
de pornire.
Pe ecranul televizorului apare
afişajul de setare.
3 Selectaţi [Network Settings] –
[Internet Settings] – [Wired Setup].
4 Selectaţi [Auto].
Sistemul porneşte setările de reţea
şi apare starea de setare a reţelei.
Apăsaţi / pentru a naviga prin
informaţii şi apoi apăsaţi .
5 Selectaţi [Save & Connect].
Sistemul începe procedura de
conectare la reţea. Pentru detalii,
citiţi mesajele care apar pe ecranul
televizorului.
Conectarea cu ajutorul unei
adrese IP fixe
1 Apăsaţi HOME.
Meniul de pornire apare pe ecranul
televizorului.
2 Selectaţi [Setup] din meniul
de pornire.
Pe ecranul televizorului apare
afişajul de setare.
3 Selectaţi [Network Settings] –
[Internet Settings] – [Wired Setup].
4 Selectaţi [Manual].
14
RO
Conectare şi pregătire
5 Efectuaţi setarea urmând
instrucţiunile de pe ecran.
Sistemul porneşte setările de reţea
şi apare starea de setare a reţelei.
Apăsaţi / pentru a naviga prin
informaţii şi apoi apăsaţi .
6 Selectaţi [Save & Connect].
Sistemul începe procedura de
conectare la reţea. Pentru detalii,
citiţi mesajele care apar pe ecranul
televizorului.
Conectarea la o reţea
wireless
Pregătiţi reţeaua conectând sistemul
şi PC-ul la routerul LAN wireless.
Notă
Serverul trebuie conectat la aceeaşi reţea
la care este conectat şi sistemul.
Conectarea cu ajutorul
butonului WPS
Atunci când routerul LAN wireless
(punctul de acces) este compatibil
cu Wi-Fi Protected Setup (WPS), puteţi
configura cu uşurinţă setările reţelei
cu butonul WPS.
1 Apăsaţi HOME.
Meniul de pornire apare pe ecranul
televizorului.
2 Selectaţi [Setup] din meniul
de pornire.
Pe ecranul televizorului apare
afişajul de setare.
Dacă routerul LAN wireless (punctul
de acces) nu este compatibil cu Wi-Fi
Protected Setup (WPS), verificaţi în
prealabil următoarele informaţii.
– Numele reţelei (SSID)*
_____________________________________
– Cheie de securitate (parola)**
_____________________________________
* SSID (Service Set Identifier) este un nume
ce identifică un anumit punct de acces.
**Aceste informaţii ar trebui să fie
menţionate pe o etichetă de pe routerul/
punctul de acces LAN wireless,
în instrucţiunile de utilizare, de persoana
care configurează reţeaua wireless sau
de furnizorul de servicii de internet.
1 Apăsaţi HOME.
Meniul de pornire apare pe ecranul
televizorului.
2 Selectaţi [Setup] din meniul
de pornire.
Pe ecranul televizorului apare
afişajul de setare.
3 Selectaţi [Network Settings] –
[Internet Settings] – [Wireless
Setup].
Pe ecranul televizorului apare lista
cu numele de reţea.
4 Selectaţi numele de reţea (SSID)
dorit.
5 Introduceţi cheia de securitate
(sau parola) folosind tastatura
software şi selectaţi [Enter].
Sistemul începe procedura de
conectare la reţea.
Selectaţi [New connection registration] –
[Manual registration] la pasul 4 din
„Conectarea prin selectarea numelui
reţelei (SSID)”şi urmaţi instrucţiunile
pe ecran.
Conectarea cu ajutorul unui
cod PIN
Selectaţi [New connection registration]
la pasul 4 din „Conectarea prin
selectarea numelui reţelei (SSID)”
şi selectaţi [(WPS) PIN Method].
Conectarea prin SongPal
Aplicaţia SongPal poate conecta
sistemul la reţeaua wireless la care este
conectat dispozitivul mobil. Pentru
detalii, urmaţi instrucţiunile din aplicaţie
sau consultaţi următorul URL.
http://info.songpal.sony.net/help/
16
RO
Ascultarea sunetului
Ascultarea sunetului
Ascultarea la televizor
1 Apăsaţi HOME.
Meniul de pornire apare pe ecranul
televizorului.
2 Selectaţi [TV] din meniul
de pornire.
3 Selectaţi programul cu ajutorul
telecomenzii televizorului.
Programul TV selectat apare pe
ecranul televizorului iar sunetul
televizorului este scos prin sistem.
4 Reglaţi volumul.
• Reglaţi volumul apăsând +/–
de pe telecomandă.
• Reglaţi volumul subwooferului
apăsând SW +/– de pe
telecomandă (pagina 21).
Sfat
Puteţi selecta [TV] apăsând INPUT +/–
de pe telecomandă.
Ascultarea de muzică
de pe un dispozitiv USB
Puteţi reda fişiere audio/fotografii
stocate pe un dispozitiv USB conectat.
Pentru tipurile de fişiere redabile,
consultaţi „Tipuri de fişiere redabile”
(pagina 55).
1 Conectaţi dispozitivul USB
la portul (USB).
2 Apăsaţi HOME.
Meniul de pornire apare pe ecranul
televizorului.
3 Selectaţi [USB (Connected)]
din meniul de pornire.
4 Selectaţi [Music] – folderul în care
sunt stocate melodiile – melodia.
Melodia selectată este redată iar
sunetul este scos prin sistem.
5 Reglaţi volumul.
• Reglaţi volumul apăsând +/–
de pe telecomandă.
• Reglaţi volumul subwooferului
apăsând SW +/– de pe
telecomandă (pagina 21).
RO
17
Notă
Nu decuplaţi dispozitivul USB în timpul
funcţionării. Pentru a evita avarierea
datelor sau deteriorarea dispozitivului USB,
opriţi sistemul înainte să conectaţi sau
să deconectaţi dispozitivul USB.
Sfat
Puteţi efectua diferite operaţii din meniul
de opţiuni (pagina 46).
Vizualizarea fotografiilor
de pe un dispozitiv USB.
Puteţi reda fişiere cu fotografii stocate
pe un dispozitiv USB conectat.
Pentru tipurile de fişiere redabile,
consultaţi „Tipuri de fişiere redabile”
(pagina 55).
Selectaţi [Photo] – folderul în care
sunt stocate fotografiile – fotografia la
pasul 4.
Pe ecranul televizorului apare fotografia
selectată.
Sfat
Puteţi efectua diferite operaţii din meniul
de opţiuni (pagina 46).
18
RO
Selectarea efectului de sunet
Selectarea efectului de sunet
SOUND FIELD
CLEAR AUDIO+
Setarea efectului de
sunet corespunzător
surselor de sunet
(SOUND FIELD)
Puteţi savura cu uşurinţă efecte de
sunet preprogramate, adaptate la
diferite tipuri de surse de sunet.
1 Apăsaţi SOUND FIELD.
Meniul cu câmpurile de sunet apare
pe ecranul televizorului.
2 Apăsaţi butonul în mod repetat
pentru a selecta câmpul de sunet
dorit.
Câmp
de sunet
[ClearAudio+]
[Movie]
Explicaţie
Este selectată
automat setarea de
sunet potrivită
pentru sursa de
sunet.
Efectele de sunet
sunt optimizate
pentru filme. Acest
mod reproduce
densitatea şi
expansiunea bogată
a sunetului.
Câmp
de sunet
[Music]
[Sports]
[Game
Studio]
[Standard]
Sfaturi
• Puteţi selecta [ClearAudio+] apăsând
CLEAR AUDIO+ de pe telecomandă.
• Puteţi selecta câmpul de sunet din meniul
de opţiuni (pagina 46).
Explicaţie
Efectele de sunet
sunt optimizate
pentru muzică.
Comentariile sunt
clare, ovaţiile se aud
surround şi sunetul
este realist.
Efectele de sunet
sunt optimizate
pentru jocuri.
Efectele de sunet
sunt optimizate
pentru sursa
respectivă.
19
RO
Ascultarea de sunet clar
NIGHT
VOICE
la volum redus în toiul
nopţii (NIGHT)
Sunetul este scos cu volum scăzut,
cu o pierdere minimă a fidelităţii
şi clarităţii dialogului.
1 Apăsaţi NIGHT.
Modul nocturn apare pe ecranul
televizorului.
2 Apăsaţi butonul în mod repetat
pentru a selecta modul nocturn.
ModExplicaţie
[On]Activează funcţia
[Off]Dezactivează funcţia
Sfat
Puteţi selecta [Night] din meniul de opţiuni
(pagina 46).
mod nocturn.
mod nocturn.
Îmbunătăţirea clarităţii
dialogurilor (VOICE)
1 Apăsaţi VOICE.
Modul voce apare pe ecranul
televizorului.
2 Apăsaţi butonul în mod repetat
pentru a selecta modul voce.
ModExplicaţie
[Up Off]Standard
[Up 1]Dialogurile se aud
[Up 2]Gama de dialog este
Sfat
Puteţi selecta [Voice] din meniul de opţiuni
(pagina 46).
cu uşurinţă datorită
gamei de dialog
amplificate.
amplificată şi sunetul
dialogurilor poate fi
mai uşor de distins
de către vârstnici.
20
RO
Selectarea efectului de sunet
Reglarea volumului
SW +/–
OPTIONS
///,
subwooferului
Reglarea întârzierii
dintre imagine şi sunet
Subwooferul este conceput pentru
reproducerea sunetului de bas sau
a sunetelor de joasă frecvenţă.
Apăsaţi SW (volum subwoofer) +/–
pentru a regla volumul subwooferului.
Notă
Dacă sursa de intrare nu conţine multe
sunete de bas, aşa cum se întâmplă în
cazul programelor de televiziune, sunetul
de bas al subwooferului poate fi auzit
cu dificultate.
Atunci când sunetul nu corespunde
imaginilor de pe ecranul televizorului,
puteţi regla decalajul dintre imagine
şi sunet.
Metoda de setare diferă, în funcţie
de intrare.
Atunci când priviţi
la televizor
1 Apăsaţi OPTIONS.
„SYNC” apare pe afişajul
de pe panoul frontal.
2 Apăsaţi sau
Intervalul de reglare apare pe
afişajul de pe panoul frontal.
3 Reglaţi întârzierea cu /
şi apăsaţi .
Puteţi face reglaje între 0 msec şi
300 msec, în paşi de câte 25 msec.
4 Apăsaţi OPTIONS.
Meniul de opţiuni de pe afişajul
panoului frontal se stinge.
21
RO
Loading...
+ 49 hidden pages
You need points to download manuals.
1 point = 1 manual.
You can buy points or you can get point for every manual you upload.