Asus M513IA, F513IA, D513I User’s Manual [ro]

RO16149 Prima ediţie / Lulie 2020
Manual electronic
Informaii referitoare la drepturile de autor
Nicio parte a acestui manual, inclusiv produsele şi software-ul descrise în acesta, nu poate  reprodusă, transmisă, transcrisă, stocată într-un sistem de regăsire sau tradusă într-o altă limbă în orice formă sau prin orice metodă, cu excepţia documentaţiei păstrate de cumpărător din motive de siguranţă, fără permisiunea exprimată în scris a ASUSTeK Computer INC. („ASUS”).
ASUS FURNIZEAZĂ ACEST MANUAL „AŞA CUM ESTE”, FĂRĂ NICIO GARANŢIE, FIE EXPLICITĂ SAU IMPLICITĂ, INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA GARANŢIILE IMPLICITE SAU CONDIŢIILE DE VANDABILITATE SAU CONFORMITATE CU UN ANUMIT SCOP. ÎN NICIUN CAZ ASUS, DIRECTORII SĂI, FUNCŢIONARII, ANGAJAŢII SAU AGENŢII NU VOR FI RESPONSABILI PENTRU VREO DAUNĂ INDIRECTĂ, SPECIALĂ, OCAZIONALĂ SAU ULTERIOARĂ (INCLUSIV DAUNELE PENTRU PIERDEREA BENEFICIILOR, PIERDEREA ÎNTREPRINDERII, PIERDEREA CAPACITĂŢII DE FOLOSINŢĂ SAU A DATELOR, ÎNTRERUPEREA AFACERILOR ŞI ALTELE DE ACEST FEL), CHIAR DACĂ ASUS A FOST INFORMAT ASUPRA POSIBILITĂŢII UNOR ASEMENEA DAUNE APĂRUTE CA URMARE A UNUI DEFECT SAU A UNEI ERORI ÎN ACEST MANUAL SAU PRODUS.
Produsele şi numele corporaţiilor care apar în acest manual pot  sau nu mărci înregistrate sau drepturi de autor înregistrate ale respectivelor companii şi sunt utilizate numai pentru identicare sau explicaţii şi în beneciul utilizatorului, fără a avea intenţia de a încălca legea.
SPECIFICAŢIILE ŞI INFORMAŢIILE CONŢINUTE ÎN ACEST MANUAL SUNT FURNIZATE NUMAI ÎN SCOP INFORMATIV ŞI SUNT SUPUSE MODIFICĂRILOR ÎN ORICE MOMENT, FĂRĂ ÎNŞTIINŢARE PREALABILĂ, ŞI NU TREBUIE INTERPRETATE CA UN ANGAJAMENT DIN PARTEA ASUS. ASUS NU ÎŞI ASUMĂ NICIO RESPONSABILITATE SAU RĂSPUNDERE PENTRU ERORILE SAU INADVERTENŢELE CARE POT APĂREA ÎN ACEST MANUAL, INCLUSIV PRODUSELE ŞI SOFTWARE-UL DESCRISE ÎN ACESTA.
Drept de autor © 2020 ASUSTeK COMPUTER INC. Toate drepturile rezervate.
Limitarea responsabilităii
Pot apărea situaţii în care, din cauza neîndeplinirii unor obligaţii din partea ASUS sau a altor responsabilităţi, aveţi dreptul să solicitaţi daune din partea ASUS. În orice situaţie de acest tip, indiferent de baza în care aveţi dreptul să solicitaţi daune din partea ASUS, ASUS este cel mult responsabil pentru daune de rănire corporală (inclusiv deces) şi daune aduse proprietăţii reale şi proprietăţii personale tangibile; sau alte daune reale şi daune directe rezultate din omisiunea sau incapacitatea de a-şi îndeplini îndatoririle legale cuprinse în această Declaraţie de garanţie, până la preţul listat al contractului pentru ecare produs.
ASUS va răspunde numai de sau vă va despăgubi pentru pierderile, daunele sau reclamaţiile menţionate în contract, prejudiciile sau încălcările menţionate în această Declaraţie de garanţie.
Această limită se aplică, de asemenea, furnizorilor ASUS şi distribuitorului acestuia. Aceasta reprezintă limita maximă pentru care ASUS, furnizorii săi şi distribuitorul dumneavoastră sunt responsabili împreună.
ÎN NICIO SITUAŢIE, ASUS NU RĂSPUNDE PENTRU ORICARE DINTRE URMĂTOARELE: (1) RECLAMAŢIILE TERŢILOR CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ‚ REFERITOARE LA DAUNE; (2) PIERDEREA SAU DETERIORAREA ÎNREGISTRĂRILOR SAU DATELOR DUMNEAVOASTRĂ SAU (3) DAUNE SPECIALE, ACCIDENTALE SAU INDIRECTE SAU PENTRU ORICE DAUNE ECONOMICE PE CALE DE CONSECINŢĂ (INCLUSIV PIERDEREA PROFITURILOR SAU A ECONOMIILOR), CHIAR DACĂ ASUS, FURNIZORII SĂI SAU DISTRIBUITORII DUMNEAVOASTRĂ SUNT INFORMAŢI DE ACEASTĂ POSIBILITATE.
Service şi asistenă
Vizitaţi site-ul nostru multilingv la https://www.asus.com/support/
2
Manual electronic pentru notebook
Cuprins
Despre acest manual ................................................................................................7
Convenţii utilizate în acest manual ..........................................................................8
Pictograme ........................................................................................................................ 8
Elemente tipograce ..................................................................................................... 8
Precauţii referitoare la siguranţă ..........................................................................9
Utilizarea notebook-ului .............................................................................................. 9
Îngrijirea notebook-ului ............................................................................................... 10
Casarea corectă ............................................................................................................... 11
Capitolul 1: Congurarea componentelor hardware
Cunoașterea notebook-ului ...................................................................................14
Vedere de sus ...................................................................................................................14
Vedere din partea de jos .............................................................................................. 19
Partea dreaptă ................................................................................................................. 21
Partea stângă ................................................................................................................... 24
Capitolul 2: Utilizarea notebookului
Noţiuni de bază ..........................................................................................................28
Încărcaţi notebook-ul .................................................................................................... 28
Ridicaţi pentru a deschide aşajul ............................................................................ 30
Apăsaţi pe butonul de alimentare ............................................................................ 30
Utilizarea gesturilor pentru touchpad ...............................................................31
Utilizarea tastaturii ....................................................................................................38
HotKeys .............................................................................................................................. 38
Taste Funcții ...................................................................................................................... 39
Taste Windows® 10 ......................................................................................................... 39
Tastatura numerică ........................................................................................................40
Manual electronic pentru notebook
3
Capitolul 3: Lucrul cu Windows® 10
Prima pornire a computerului ...............................................................................42
Meniul Start .................................................................................................................43
Aplicaţii Windows® ....................................................................................................45
Lucrul cu aplicaţiile Windows® ...................................................................................46
Particularizarea aplicaţiilor Windows® .................................................................... 46
Vizualizarea activităţilor ..........................................................................................49
Caracteristica Snap (Aliniere).................................................................................50
Alinierea hotspoturilor ................................................................................................. 50
Centru de acţiune ......................................................................................................52
My ASUS Splendid .....................................................................................................53
Alte comenzi rapide de la tastatură ....................................................................56
Conectarea la reţele wireless .................................................................................58
Wi-Fi .....................................................................................................................................58
Bluetooth .......................................................................................................................... 59
Airplane mode (Mod avion) ........................................................................................ 60
Oprirea notebookului ..............................................................................................61
Plasarea dispozitivului Notebook PC în repaus ..............................................62
Capitolul 4: Procedura POST (Power-on Self-test)
Procedura POST (Power-on Self-test) ................................................................. 64
Utilizarea procedurii POST pentru accesarea sistemului BIOS şi a
opţiunilor de depanare ................................................................................................ 64
BIOS ................................................................................................................................64
Accesarea sistemului BIOS ...........................................................................................65
Recuperarea sistemului ...........................................................................................66
Efectuarea unei opţiuni de recuperare ................................................................... 67
4
Manual electronic pentru notebook
Sfaturi şi întrebări frecvente
Sfaturi utile privind utilizarea notebookului ....................................................70
Întrebări frecvente referitoare la componentele hardware........................71
Întrebări frecvente referitoare la componentele software .........................74
Anexe
Informaţii referitoare la unitatea DVD-ROM ......................................................... 78
Informaţii unitate ROM Blu-ray .................................................................................. 80
Conformitatea cu modemul intern .......................................................................... 80
Prezentare generală .......................................................................................................81
Declaraţie de compatibilitate a reţelei ....................................................................81
Echipament non-voce ................................................................................................... 81
Declaraţia Comisiei federale de comunicaţii privind interferenţele ............84
Declaraţia de atenţionare privind expunerea la frecvenţa radio (RF)
a FCC ....................................................................................................................................85
Notă referitoare la nisaj .............................................................................................. 85
Note de siguranţă UL.....................................................................................................86
Cerinţe de siguranţă privind alimentarea cu energie electrică ...................... 87
Noticări privind televizorul ....................................................................................... 87
Notă pentru produsele Macrovision Corporation ..............................................87
Prevenirea pierderii auzului ........................................................................................87
Precauţii privind litiul produs de Nordic (pentru baterii cu ioni de litiu) ....88
Aprobare CTR 21 (pentru notebook cu modem încorporat) .......................... 89
Manual electronic pentru notebook
5
Declarație de conformitate a produsului cu reglementările privind
protecția mediului ..........................................................................................................91
EU REACH și Articolul 33 .............................................................................................. 91
Directiva RoHS din UE ................................................................................................... 91
Reciclare ASUS / Servicii de returnare ..................................................................... 92
Directiva privind proiectarea ecologică ................................................................. 92
Produs conform cu standardele ENERGY STAR .................................................... 93
Produse înregistrate EPEAT ......................................................................................... 93
Declarație de conformitate UE, versiune simplicată........................................94
6
Manual electronic pentru notebook

Despre acest manual

În acest manual sunt furnizate informaţii despre componentele hardware și caracteristicile software ale notebookului dvs. Manualul este organizat în următoarele capitole:
Capitolul 1: Congurarea componentelor hardware
În acest capitol sunt detaliate componentele hardware ale notebookului.
Capitolul 2: Utilizarea notebookului
În acest capitol este arătat modul de utilizare a diferitelor componente ale notebookului dvs.
Capitolul 3: Lucrul cu Windows® 10
Acest capitol conţine o prezentare generală a utilizării sistemului de operare Windows® 10 pe notebookul dvs.
Capitolul 4: Procedura POST (Power-on Self-test)
În acest capitol este arătat modul de utilizare a procedurii POST pentru modicarea setărilor notebookului.
Sfaturi și întrebări frecvente
În această secţiune sunt prezentate sfaturi şi întrebări frecvente despre componentele hardware şi software pe care le puteţi consulta pentru activităţile de întreţinere şi rezolvarea problemelor frecvente la notebookul dvs.
Anexe
Această secţiune conţine note și declaraţii privind siguranţa pentru notebookul dvs.
Manual electronic pentru notebook
7
Convenii utilizate în acest manual
Pentru a evidenţia informaţii cheie din acest manual, mesajele sunt prezentate după cum urmează:
IMPORTANT! Acest mesaj conţine informaţii esenţiale care trebuie respectate pentru realiza o activitate.
NOTĂ: Acest mesaj conţine informaţii și sfaturi suplimentare care pot  utile la realizarea activităţilor.
AVERTISMENT! Acest mesaj conţine informaţii importante care trebuie respectate pentru siguranţa dvs. în timpul realizării anumitor activităţi și pentru prevenirea deteriorării datelor și componentelor notebook-ului dvs.

Pictograme

Pictogramele de mai jos indică dispozitivul care poate  utilizat pentru realizarea unei serii de activităţi sau proceduri pe notebook-ul dvs.
= Utilizaţi touchpad-ul.
= Utilizaţi tastatura.
Elemente tipograce
Caractere aldine = Acestea indică un meniu sau un articol care
trebuie selectat.
Caractere italice = Aceasta indică secţiuni pe care le puteţi
consulta în prezentul manual.
8
Manual electronic pentru notebook
Precauii referitoare la sigurană

Utilizarea notebook-ului

Acest notebook PC ar trebui utilizat numai în medii cu temperaturi cuprinse între 5°C (41°F) şi 35°C (95°F).
Consultaţi eticheta pe care este înscrisă puterea nominală, din partea de jos a Notebook PC şi asiguraţi-vă că adaptorul dumneavoastră de putere este conform cu puterea nominal.
Notebook-ul se poate încălzi până la înerbântare în timpul utilizării sau în timpul încărcării acumulatorului. Nu aşezaţi notebook-ul pe genunchi sau pe orice altă parte a corpului pentru a preveni rănile provocate de la căldură. Când utilizaţi notebook-ul, nu îl aşezaţi pe suprafeţe care pot bloca fantele de aerisire.
Nu utilizaţi cabluri de alimentare, accesorii şi alte echipamente periferice deteriorate cu notebookul.
Când este pornit, nu transportaţi sau acoperiţi notebook-ul cu materiale care pot reduce circulaţia aerului.
Nu aşezaţi notebook-ul pe suprafeţe de lucru neregulate sau instabile.
Notebook-ul poate trece prin aparatele cu raze X de la aeroport (utilizate pentru articolele aşezate pe benzile rulante), dar nu îl expuneţi detectoarelor sau baghetelor magnetice.
Contactaţi operatorul aerian pentru a aa despre serviciile aeriene care se pot utiliza şi restricţiile ce trebuie respectate când utilizaţi notebook-ul în timpul zborului.
Manual electronic pentru notebook
9

Îngrijirea notebook-ului

Înainte de curăţarea notebook-ului, deconectaţi cablul de alimentare cu curent alternativ şi scoateţi acumulatorul (dacă este cazul). Utilizaţi un burete de celuloză curat sau o bucată de piele muiată într-o soluţie de detergent neabraziv şi câteva picături de apă caldă. Eliminaţi orice surplus de umiditate de pe notebook utilizând o cârpă uscată.
Nu utilizaţi solvenţi puternici, cum ar  diluanţi, benzen sau alte produse chimice pe sau în apropierea notebook-ului.
Nu aşezaţi obiecte pe notebook.
Nu expuneţi notebook-ul la câmpuri magnetice sau electrice puternice.
Nu utilizaţi sau expuneţi notebook-ul la lichide, la ploaie sau la umezeală.
Nu expuneţi notebook-ul în medii cu praf.
Nu utilizaţi notebook-ul lângă scurgeri de gaze.
10
Manual electronic pentru notebook

Casarea corectă

NU aruncaţi Notebook PC împreună cu gunoiul menajer. Acest produs a fost proiectat să permită reutilizarea în condiţii corespunzătoare a componentelor şi reciclarea. Simbolul care reprezintă un container tăiat înseamnă că produsul (electric, echipament electronic şi baterie de tip buton cu celule cu mercur) nu trebuie depozitat împreună cu gunoiul menajer. Vericaţi reglementările locale pentru eliminarea produselor electronice.
NU aruncaţi bateria împreună cu gunoiul menajer. Simbolul care reprezintă un container tăiat înseamnă că bateria nu se va arunca împreună cu gunoiul menajer.
Manual electronic pentru notebook
11
12
Manual electronic pentru notebook
Capitolul 1: Congurarea componentelor hardware
Manual electronic pentru notebook
13

Cunoașterea notebook-ului

Vedere de sus

NOTĂ: Congurația tastaturii poate varia în funcție de regiune sau țară. De
asemenea, imaginile așate pe ecranul notebook-ului pot avea un aspect diferit în funcție de modelul notebook-ului.
14
Manual electronic pentru notebook
Camera
Camera încorporată vă permite să realizați fotograi sau să înregistrați materiale video utilizând notebook-ul.
Indicator cameră
Indicatorul camerei arată când camera integrată este utilizată.
Microfon
Microfonul încorporat se poate utiliza pentru conferințe video, narațiuni sonore sau pentru înregistrări audio simple.
Panou de așare
Acest panou de aşare de înaltă deniție oferă caracteristici de vizualizare excelente pentru fotograi, videoclipuri și alte șiere multimedia pe notebook.
Oricii de ventilare
Oriciile de ventilare permit intrarea aerului rece și ieșirea aerului cald din notebook.
AVERTISMENT! Asigurați-vă că oriciile de ventilare nu sunt blocate de hârtie, cărți, cabluri sau alte obiecte, pentru a preveni supraîncălzirea.
Manual electronic pentru notebook
15
Tastatură
Tastatura vă oferă taste QWERTY la dimensiune normală cu apăsare confortabilă. De asemenea, vă permite să utilizați tastele funcționale, accesul rapid la Windows® și controlul altor funcții multimedia.
NOTĂ: Congurația tastaturii diferă în funcție de model sau de teritoriu.
Indicator blocare litere mari
Acest indicator iluminează când se activează funcția Blocare litere mari. Utilizarea funcției Blocare litere mari vă permite să introduceți litere mari (de ex. A, B, C) utilizând tastatura notebook-ului.
Indicator blocare tastă funcii
Acest indicator luminos se aprinde când este activată caracteristica taste funcții.
NOTĂ: Pentru detalii suplimentare, consultați secțiunea Utilizarea tastaturii din acest manual.
16
Manual electronic pentru notebook
Touchpad
Touchpad-ul permite utilizarea gesturilor multiple pentru navigarea pe ecran, oferind utilizatorului o experiență intuitivă. De asemenea, simulează funcțiile unui mouse obișnuit.
NOTĂ: Pentru detalii suplimentare, consultați secțiunea Utilizarea touchpad-ului din acest manual.
Butonul de alimentare
Apăsați pe butonul de alimentare de pe notebook pentru pornire sau oprire. De asemenea, puteți să utilizați butonul de alimentare pentru a trece notebook-ul în modul de repaus sau hibernare și a-l scoate din modul repaus sau hibernare.
În cazul în care notebook-ul nu mai răspunde la comenzi, apăsați lung butonul de alimentare timp de cel puțin patru (4) secunde, până când notebook-ul se oprește.
Manual electronic pentru notebook
17
Indicator de alimentare
Indicatorul luminos pentru alimentare se aprinde atunci când notebook-ul este pornit.
Tastatură numerică
Tastatura numerică comută între aceste două funcții: pentru introducere numerică și ca taste de direcție a cursorului.
NOTĂ: Pentru detalii suplimentare, consultaţi secţiunea Utilizarea tastaturii numerice din acest manual.
18
Manual electronic pentru notebook

Vedere din partea de jos

NOTĂ: Vederea din partea de jos poate varia în funcție de model.
AVERTISMENT! Notebook-ul se poate încălzi până la înerbântare
în timpul utilizării sau în timpul încărcării acumulatorului. Nu aşezaţi notebook-ul pe genunchi sau pe orice altă parte a corpului pentru a preveni rănile provocate de la căldură. Când utilizaţi notebook-ul, nu îl aşezaţi pe suprafeţe care pot bloca fantele de aerisire.
IMPORTANT!
• Durata de funcționare a acumulatorului depinde de condițiile de utilizare și de specicațiile acestui notebook. Bateria nu poate  demontată.
• Achiziționați componente de la comercianți autorizați pentru a asigura un grad maxim de compatibilitate și de abilitate. Consultați un centru de service ASUS sau comercianți autorizați pentru depanarea produsului sau pentru asistență privind dezasamblarea ori asamblarea corectă a produsului.
Manual electronic pentru notebook
19
Oricii de ventilare
Oriciile de ventilare permit intrarea aerului rece și ieșirea aerului cald din notebook.
AVERTISMENT! Asigurați-vă că oriciile de ventilare nu sunt blocate de hârtie, cărți, cabluri sau alte obiecte, pentru a preveni supraîncălzirea.
Difuzoare audio
Difuzoarele audio încorporate vă permit să auziți sunetul direct de pe notebook. Funcţiile audio sunt controlate prin intermediul software-ului.
20
Manual electronic pentru notebook

Partea dreaptă

Slotul de card microSD
Acest slot pentru cititor carduri de memorie încorporat acceptă formate de carduri microSD.
Difuzoare audio
Difuzoarele audio încorporate vă permit să auziți sunetul direct de pe notebook. Funcţiile audio sunt controlate prin intermediul software-ului.
Mufă căşti/căşti cu microfon/microfon
Acest port vă permite să conectați difuzoare cu amplicare sau căşti. De asemenea, puteți utiliza acest port pentru a conecta setul de căști obișnuite sau un microfon extern.
Manual electronic pentru notebook
21
Port USB 3.2 Gen 1 Type-C®
Portul USB 3.2 Gen 1 Type-C® oferă o rată de transfer de până la 5 Gbit/s şi este retrocompatibil cu USB 2.0.
NOTĂ: Rata de transfer a acestui port poate varia în funcție de model.
Port USB 3.2 Gen 1
Portul USB 3.2 Gen 1 oferă o rată de transfer de până la 5 Gbit/s şi este retrocompatibil cu USB 2.0.
Port HDMI
Acest port este pentru un conector HDMI și este compatibil HDCP, permițând redarea de discuri HD DVD sau Blu-ray și a altor suporturi de conținut protejat.
22
Manual electronic pentru notebook
Port de intrare pentru alimentare (c.c.)
Introduceți în acest port adaptorul de alimentare inclus în pachet pentru a încărca acumulatorul și a alimenta notebook-ul.
AVERTISMENT! Adaptorul se poate supraîncălzi în timpul funcționării. Nu acoperiți adaptorul și nu îl atingeți când este conectat la o priză electrică.
IMPORTANT! Utilizațidoaradaptorul de alimentare inclus pentru a încărcaacumulatorulși a alimentanotebook-ul.
Manual electronic pentru notebook
23

Partea stângă

Port USB 2.0
Portul USB este compatibil cu dispozitive USB 2.0 sau USB 1.1, cum ar  tastaturi, dispozitive de indicare, unități de disc ash, unități HDD externe, difuzoare, camere foto și imprimante.
Indicator de încărcare baterie bicolor
LED-urile bicolore oferă o indicație vizuală a stării de încărcare a bateriei. Consultați tabelul următor pentru detalii:
24
Manual electronic pentru notebook
Culoare Stare
Alb constant Notebook-ul este conectat la o
sursă de alimentare, iar nivelul de încărcare al bateriei este între 95% și 100%.
Portocaliu constant Notebook-ul este conectat la o
sursă de alimentare, bateria se încarcă, iar nivelul de încărcare al bateriei este sub 95%.
Portocaliu intermitent
Notebook-ul funcționează în modul baterie, iar nivelul de încărcare al bateriei este sub 10%.
Lumini stinse Notebook-ul funcționează în
modul baterie, iar nivelul de încărcare al bateriei este între 10% și 100%.
Difuzoare audio
Difuzoarele audio încorporate vă permit să auziți sunetul direct de pe notebook. Funcţiile audio sunt controlate prin intermediul software-ului.
Manual electronic pentru notebook
25
26
Manual electronic pentru notebook

Capitolul 2: Utilizarea notebookului

Manual electronic pentru notebook
27
Noiuni de bază
Încărcai notebook-ul
A. Conectaţi conectorul de alimentare cu curent continuu la intrarea
de alimentare (DC) a notebook-ului.
B. Conectaţi adaptorul de alimentare cu curent alternativ la o sursă
de alimentare de 100 V~240 V.
Încărcaţi notebook-ul timp de 3 ore înainte de prima utilizare.
NOTĂ: Adaptorul de alimentare poate avea aspect diferit, în funcţie de model şi de regiunea în care vă aaţi.
IMPORTANT!
Informaţii despre adaptorul de alimentare:
• Tensiune de intrare: 100-240Vac
• Frecvenţă intrare: 50-60Hz
• Interval ieşire curent: 2,37A (45W)
• Interval ieşire tensiune: 19Vdc
28
Manual electronic pentru notebook
IMPORTANT!
• Găsiţi eticheta cu valorile nominale ale curentului de intrare/ieşire de pe PC-ul notebook şi asiguraţi-vă că acestea corespund cu informaţiie despre valorile nominale electrice de pe adaptorul de alimentare. Unele modele de PC notebook pot accepta mai multe valori nominale ale curentului de ieşire în funcţie de codul SKU disponibil.
• Asiguraţi-vă că notebookul este conectat la adaptorul de alimentare înainte de a-l porni pentru prima dată. Vă recomandăm insistent să utilizați o priză de perete cu împământare în timp ce utilizați dispozitivul Notebook PC în modul de adaptor de alimentare.
• Priza electrică trebuie să e ușor accesibilă și să se găsească în apropierea dispozitivului Notebook PC.
• Pentru a deconecta dispozitivul Notebook PC de la sursa de alimentare de rețea, deconectați dispozitivul Notebook PC de la priza de alimentare.
AVERTISMENT!
Citiţi următoarele măsuri de precauţie privind acumulatorul notebook-ului dvs:
• Numai tehnicienii autorizaţi ASUS pot scoate acumulatorul care se aă în interiorul dispozitivului (numai pentru dispozitivele cu baterii nedetaşabile).
• Acumulatorul utilizat în acest dispozitiv poate prezenta risc de ardere chimică în cazul scoaterii sau dezasamblării.
• Pentru siguranţa personală, respectaţi etichetele de avertizare.
• Risc de explozie, dacă se înlocuiește bateria cu un tip necorespunzător.
• A nu se arunca în foc.
• Nu încercaţi niciodată să scurtcircuitaţi acumulatorul notebook-ului dvs.
• Nu încercaţi niciodată să dezasamblaţi şi reasamblaţi acumulatorul (numai pentru dispozitivele cu baterii nedetaşabile).
• Dacă detectaţi scurgeri, întrerupeţi utilizarea dispozitivului.
• Acumulatorul şi componentele acestuia trebuie reciclate sau aruncate la deşeuri în mod corespunzător.
• Nu lăsaţi acumulatorul sau alte componente de mici dimensiuni la îndemâna copiilor.
Manual electronic pentru notebook
29
Loading...
+ 65 hidden pages