Microsoft, Windows şi Windows Vista sunt fie
mărci comerciale, fie mărci comerciale
înregistrate ale Microsoft Corporation în
Statele Unite şi/sau în alte ţări.
Singurele garanţii pentru produsele şi
serviciile HP sunt cele stabilite expres prin
certificatele de garanţie care însoţesc aceste
produse şi servicii. Nimic din acest document
nu trebuie interpretat ca o garanţie
suplimentară. HP nu este răspunzător pentru
nici o eroare sau omisiune tehnică sau
editorială din acest document.
Acest document conţine informaţii patentate
care sunt protejate prin drepturile de autor.
Nici o parte din acest document nu se poate
fotocopia, reproduce sau traduce în altă
limbă fără obţinerea în prealabil a acordului
scris al Hewlett–Packard Company.
Ghid de referinţă hardware
PC de birou HP Compaq
Modelul dc5800 Microturn
Prima ediţie (ianuarie 2008)
Cod document: 460185–271
Page 3
Despre acest manual
Acest ghid prezintă informaţii de bază despre modul în care se face upgrade la acest model de computer.
AVERTISMENT!Textul evidenţiat în această manieră indică faptul că nerespectarea instrucţiunilor
poate avea ca rezultat rănirea fizică sau pierderea vieţii.
ATENŢIE:Textul evidenţiat în această manieră indică faptul că nerespectarea instrucţiunilor poate
avea ca rezultat deteriorarea echipamentului sau pierderea de informaţii.
NOTĂ:Textul evidenţiat în această manieră furnizează informaţii suplimentare importante.
ROWWiii
Page 4
iv Despre acest manualROWW
Page 5
Cuprins
1 Caracteristicile produsului
Caracteristici standard de configuraţie ................................................................................................. 1
Componentele de pe panoul frontal ..................................................................................................... 2
Componentele cititorului de cartele ...................................................................................................... 3
Componentele de pe panoul din spate ................................................................................................. 4
Index ................................................................................................................................................................... 55
viROWW
Page 7
1Caracteristicile produsului
Caracteristici standard de configuraţie
Caracteristicile echipamentului HP Compaq Microturn pot să fie diferite în funcţie de model. Pentru o
listare completă a componentelor hardware şi software instalate pe computer, executaţi utilitarul de
diagnosticare (inclus numai pe anumite modele de computere). Instrucţiunile de utilizare a programului
utilitar sunt furnizate în Troubleshooting Guide (Ghid de depanare).
Figura 1-1 Configuraţie Microturn
ROWWCaracteristici standard de configuraţie1
Page 8
Componentele de pe panoul frontal
Configuraţia unităţii poate varia după model.
Tabelul 1-1 Componentele de pe panoul frontal
1Unităţi optice de 5,25 inch
1
6Cititor de cartele de 3,5 inch (opţional)
2
2Indicatoare luminoase de activitate a unităţii optice 7Buton de alimentare cu două stări
3Indicator luminos pentru activitatea unităţii de disc8Indicator luminos pentru alimentare
4Conector pentru microfon9Conector pentru căşti
5Butoane de evacuare ale unităţilor optice10Porturi USB (Universal Serial Bus) 2.0
NOTĂ: Indicatorul luminos pentru alimentare luminează în mod normal verde, când alimentarea este activată. Dacă
indicatorul clipeşte în roşu, există o problemă la computer şi acesta afişează un cod de diagnosticare. Pentru a interpreta
codul, consultaţi Troubleshooting Guide (Ghid de depanare).
1
Unele modele au măşti de ramă care acoperă unul sau ambele docuri pentru unitatea de 5,25 inch.
2
Unele modele au o mască de ramă care acoperă docul pentru unitatea de 3,5 inch. O unitate opţională de dischetă este
disponibilă de la HP pentru acest doc de unitate.
2Capitolul 1 Caracteristicile produsuluiROWW
Page 9
Componentele cititorului de cartele
Cititorul de cartele este un dispozitiv opţional, disponibil numai pe unele modele. Consultaţi ilustraţia şi
tabelul următor, pentru identificarea componentelor cititorului de cartele.
Figura 1-2 Componentele cititorului de cartele
Tabelul 1-2 Componentele cititorului de cartele
1SmartMedia/xD
Cartelă SmartMedia pentru 3,3 V (SM)
●
Cartelă D-Picture (xD)
●
2Indicator luminos de activitate a cititorului de
cartele
3SD/MMC+/miniSD
Cartelă Secure Digital (SD)
●
MiniSD
●
MultiMediaCard (MMC)
●
MultiMediaCard de dimensiune redusă (RS
●
MMC)
MultiMediaCard 4.0 (Mobile Plus)
●
MultiMediaCard 4.0 de dimensiune redusă
●
(MMC Mobile)
MMC Micro (necesită adaptor)
●
4Port USB (Universal Serial Bus)
5CompactFlash I/II
Cartelă CompactFlash tip 1
●
Cartelă CompactFlash tip 2
●
MicroDrive
●
6MS PRO/MS PRO DUO
Memory Stick (MS)
●
MagicGate Memory Stick (MG)
●
MagicGate Memory Duo
●
Memory Stick Select
●
Memory Stick Duo (MS Duo)
●
Memory Stick PRO (MS PRO)
●
Memory Stick PRO Duo (MS PRO Duo)
●
MicroSD (T-Flash) (necesită adaptor)
●
ROWWComponentele cititorului de cartele3
Page 10
Componentele de pe panoul din spate
Tabelul 1-3 Componentele de pe panoul din spate
1Conector pentru cablul de alimentare6Conector de reţea RJ–45
2Comutator de selectare a tensiunii7Conector de ieşire linie pentru
dispozitive audio alimentate (verde)
3Conector linie de intrare audio (albastru)8Conector PS/2 pentru tastatură (violet)
4Conector serial9Conector PS/2 pentru mouse (verde)
5Conector pentru monitor10Universal Serial Bus (USB)
NOTĂ: Aranjamentul şi numărul conectorilor poate să difere în funcţie de model.
Conectorului liniei de intrare audio i se poate atribui funcţia de conector de microfon în panoul de control al unităţii
audio.
Conectorul pentru monitor de la placa de sistem este inactiv când la computer este instalată o placă grafică PCI
Express x16.
Dacă este instalată o placă grafică PCI sau PCI Express x1, conectorii acesteia şi ai plăcii de sistem se pot utiliza
simultan. Pentru utilizarea ambilor conectori este posibil să fie necesară modificarea anumitor setări din programul
Computer Setup. Pentru informaţii despre setarea controlerului VGA de încărcare, consultaţi Computer Setup (F10)Utility Guide (Ghidul programului utilitar Computer Setup (F10)).
4Capitolul 1 Caracteristicile produsuluiROWW
Page 11
Tastatură
Tabelul 1-4 Componentele tastaturii
1Taste funcţionaleÎn funcţie de aplicaţia software utilizată, efectuează funcţii speciale.
2Taste de editareInclud următoarele: Insert, Home, Page Up, Delete, End şi Page Down.
3Indicatoare luminoase de
stare
4Taste numericeFuncţionează ca tastatura unui calculator de buzunar.
5Taste săgeţiSe utilizează pentru navigarea în cadrul unui document sau a unui site Web. Aceste
6Taste CtrlSe utilizează în combinaţie cu altă tastă; efectul depinde de software–ul de
7Tastă de aplicaţie
8Taste cu sigla Windows1Se utilizează pentru deschiderea meniului Start din Microsoft Windows. Se
9Taste AltSe utilizează în combinaţie cu altă tastă; efectul depinde de software–ul de
1
Taste disponibile în anumite regiuni geografice.
1
Indică starea computerului şi setările tastaturii (Num Lock, Caps Lock şi Scroll
Lock).
taste vă permit să vă deplasaţi spre stânga, spre dreapta, în sus şi în jos, utilizând
tastatura în locul mouse–ului.
aplicaţie pe care îl utilizaţi.
Se utilizează (ca şi butonul din dreapta al mouse–ului) pentru a deschide meniuri
contextuale într–o aplicaţie Microsoft Office. Poate să efectueze alte funcţii în alte
aplicaţii software.
utilizează în combinaţie cu alte taste pentru efectuarea altor funcţii.
aplicaţie pe care îl utilizaţi.
ROWWTastatură5
Page 12
Utilizarea tastei cu sigla Windows
Utilizaţi tasta cu sigla Windows în combinaţie cu alte taste pentru a efectua anumite funcţii disponibile
în sistemul de operare Windows. Pentru a identifica tasta cu sigla Windows, consultaţi secţiunea
Tastatură, la pagina 5.
Tabelul 1-5 Funcţiile tastei cu sigla Windows
Următoarele funcţii ale tastei cu sigla Windows sunt disponibile cu Microsoft Windows XP şi Microsoft Windows Vista.
Tasta cu sigla Windows
Tasta cu sigla Windows + dAfişează spaţiul de lucru
Tasta cu sigla Windows + mMinimizează toate aplicaţiile deschise
Shift + Tasta cu sigla Windows + mAnulează minimizarea generală
Tasta cu sigla Windows + eLansează My Computer (Computerul meu)
Tasta cu sigla Windows + fLansează Find Document (Găsire document)
Tasta cu sigla Windows + Ctrl + fLansează Find Computer (Găsire computer)
Tasta cu sigla Windows + F1Lansează Help (Ajutor) din Windows
Tasta cu sigla Windows + lBlochează computerul dacă sunteţi conectat la un domeniu din
Tasta cu sigla Windows + rLansează caseta de dialog Run (Executare)
Tasta cu sigla Windows + uLansează Utility Manager (Manager utilitare)
Tasta cu sigla Windows + TabParcurge ciclic butoanele de pe bara de activităţi (Windows XP)
În completare la funcţiile tastei cu sigla Windows descrise mai sus, următoarele funcţii sunt disponibile în Microsoft
Windows Vista.
Afişează sau ascunde meniul Start
reţea sau vă permite să comutaţi utilizatorii dacă nu sunteţi
conectat la un domeniu din reţea
Parcurge ciclic programele din bara de activităţi utilizând Windows
Flip 3-D (Windows Vista)
Ctrl + tasta cu sigla Windows + Tab
Tasta cu sigla Windows + SpacebarAduceţi în faţă toate accesoriile şi selectaţi bara laterală din
Tasta cu sigla Windows + gParcurge ciclic accesoriile din bara laterală
Tasta cu sigla Windows + uLansează Centrul Accesibilitate
Tasta cu sigla Windows + xLansează Centru de mobilitate Windows
Tasta cu sigla Windows + orice tastă numericăLansează comanda Lansare rapidă care este în poziţia
Utilizaţi tastele săgeţi pentru a parcurge ciclic programele din bara
de activităţi utilizând Windows Flip 3-D
Windows
corespunzătoare numărului (de exemplu, tasta cu sigla Windows
+ 1 lansează prima comandă rapidă din meniul Lansare rapidă)
6Capitolul 1 Caracteristicile produsuluiROWW
Page 13
Amplasarea numărului de serie
Fiecare computer are un număr unic de serie şi un număr de identificare a produsului care sunt situate
pe capacul superior al computerului. Păstraţi aceste numere disponibile pentru a le utiliza când luaţi
legătura cu centrul de asistenţă pentru clienţi.
Figura 1-3 Amplasările pentru numărul de serie şi pentru numărul de identificare a produsului
ROWWAmplasarea numărului de serie7
Page 14
2Efectuarea de upgrade pentru sistemul
hardware
Caracteristici de utilitate
Computerul include caracteristici care înlesnesc activităţile de upgrade şi de service. Pentru majoritatea
procedurilor de instalare descrise în acest capitol nu sunt necesare nici un fel de unelte.
Avertismente şi atenţionări
Înaintea efectuării operaţiilor de upgrade citiţi cu atenţie toate instrucţiunile aplicabile, atenţionările şi
avertismentele din acest ghid.
AVERTISMENT!Pentru a reduce riscul de vătămare corporală ca urmare a şocului electric,
suprafeţelor încinse sau focului:
Deconectaţi cablul de alimentare de la priza de perete şi aşteptaţi până când componentele interne ale
sistemului se răcesc, înainte de a le atinge.
Nu cuplaţi conectorii de telecomunicaţii sau de telefon în prizele controlerului de interfaţă cu reţeaua
(NIC).
Nu dezactivaţi borna de împământare a cablurilor de alimentare. Borna de împământare este o
caracteristică de securitate importantă.
Conectaţi cablul de alimentare la o priză cu împământare, care este uşor accesibilă permanent.
Pentru a reduce riscul de rănire gravă, citiţi Safety & Comfort Guide (Ghid pentru siguranţă şi confort).
Acesta descrie modul corect de instalare şi poziţionare a staţiei de lucru, deprinderile corecte de lucru
şi aspecte privind menţinerea sănătăţii utilizatorilor computerului şi furnizează informaţii importante
despre protecţia muncii la echipamentele electrice
http://www.hp.com/ergo.
ATENŢIE:Electricitatea statică poate să deterioreze componentele electronice ale computerului sau
echipamentele opţionale. Înainte de a începe aceste proceduri, aveţi grijă să vă descărcaţi de
electricitatea statică atingând un obiect metalic legat la pământ. Pentru mai multe informaţii, consultaţi
Anexa D,
Când computerul este conectat la o sursă de curent alternativ, la placa de sistem se aplică întotdeauna
o tensiune. Înainte de a deschide computerul, pentru a împiedica orice deteriorare a componentelor
interne, trebuie să deconectaţi cablul de alimentare de la sursa de alimentare.
Descărcarea electrostatică, la pagina 50.
şi mecanice. Acest ghid se găseşte pe Web la
8Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 15
Scoaterea panoului de acces în computer
1.Demontaţi/eliberaţi orice dispozitiv de securitate care împiedică deschiderea computerului.
2.Scoateţi din computer toate suporturile amovibile, precum dischetele sau CD–urile.
3.Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
4.Deconectaţi de la priză cablul de alimentare şi deconectaţi toate dispozitivele externe.
ATENŢIE:Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna prezentă la placa de
sistem, atâta timp cât sistemul este conectat la o priză activă de c.a. Trebuie să deconectaţi cablul
de alimentare, pentru a evita deteriorarea componentelor interne ale computerului.
5.Desfaceţi şurubul prizonier cu cap striat (1) care fixează panoul de acces la şasiul computerului.
6.Glisaţi înapoi panoul de acces (2) aproximativ 1,3 cm (1/2 inch), apoi ridicaţi–l şi îndepărtaţi–l de
unitate.
NOTĂ:Dacă doriţi, aşezaţi computerul pe partea laterală pentru a instala componentele interne.
Aveţi grijă ca partea cu panoul de acces să fie orientată în sus.
Figura 2-1 Scoaterea panoului de acces în computer
ROWWScoaterea panoului de acces în computer9
Page 16
Montarea panoului de acces în computer
Plasaţi panoul de acces pe şasiu, cu aproximativ 1,3 cm (1/2 inch) din panou în afara părţii din spate a
şasiului, apoi glisaţi–l pe poziţie (1). Verificaţi dacă gaura pentru şurubul prizonier cu cap striat estealiniată cu gaura din şasiu şi strângeţi şurubul cu cap striat (2).
Figura 2-2 Montarea panoului de acces în computer
10Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 17
Scoaterea ramei frontale
1.Demontaţi/eliberaţi orice dispozitiv de securitate care împiedică deschiderea computerului.
2.Scoateţi din computer toate suporturile amovibile, precum dischetele sau CD–urile.
3.Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
4.Deconectaţi de la priză cablul de alimentare şi deconectaţi toate dispozitivele externe.
ATENŢIE:Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna prezentă la placa de
sistem, atâta timp cât sistemul este conectat la o priză activă de c.a. Trebuie să deconectaţi cablul
de alimentare, pentru a evita deteriorarea componentelor interne ale computerului.
5.Scoateţi panoul de acces în computer.
6.Apăsaţi spre afară cele două siguranţe din partea dreaptă a ramei şi siguranţa din partea stângă
a ramei (1) pentru a elibera partea inferioară a ramei, apoi rabataţi partea inferioară a ramei în
afara şasiului (2) pentru a elibera partea superioară a ramei.
Figura 2-3 Scoaterea ramei frontale
ROWWScoaterea ramei frontale11
Page 18
Montarea ramei frontale
Poziţionaţi şasiul în poziţia verticală. Introduceţi cele două cârlige din partea superioară a ramei în
găurile dreptunghiulare de pe şasiu (1), apoi rotiţi partea inferioară a ramei pe şasiu (2) astfel încât cele
două cârlige din partea inferioară a ramei să se fixeze pe poziţie.
Figura 2-4 Montarea ramei frontale
12Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 19
Instalarea de memorie suplimentară
Computerul este echipat cu module de memorie DIMM (dual inline memory modules) DDR2–SDRAM
(double data rate 2 synchronous dynamic random access memory).
Module DIMM
Pe soclurile de memorie de pe placa de sistem se pot aşeza până la patru module DIMM de standard
industrial. Pe aceste socluri de memorie se află instalat în prealabil cel puţin un modul DIMM. Pentru a
obţine capacitatea maximă de memorie, aveţi posibilitatea să instalaţi pe placa de sistem până la 8 GO
de memorie configurată în mod canal dublu, de înaltă performanţă.
Module DIMM DDR2-SDRAM
Pentru funcţionarea corespunzătoare a sistemului, modulele DIMM DDR2-SDRAM trebuie să fie:
standard industrial cu 240 de pini
●
fără buffer, compatibile cu PC2-5300 667 MHz sau cu PC2-6400 800 MHz
●
module DIMM DDR2-SDRAM de 1,8 V
●
Modulele DIMM DDR2-SDRAM trebuie, de asemenea:
să accepte timp de întârziere CAS de 5 (DDR2/667 Mhz, sincronizare 5-5-5), timp de întârziere
●
CAS de 5 (DDR2/800 Mhz, sincronizare 5-5-5) şi timp de întârziere CAS de 6 (DDR2/800 Mhz,
sincronizare 6-6-6)
să conţină informaţiile obligatorii JEDEC SPD
●
Suplimentar, computerul acceptă:
tehnologii de memorie non-ECC de 512 Mbiţi şi 1 Gbit
●
module DIMM cu circuite pe o parte sau pe două părţi
●
module DIMM construite cu dispozitive DDR x8 şi x16; nu sunt acceptate modulele DIMM cu
●
SDRAM x4
NOTĂ:Sistemul nu va funcţiona corespunzător dacă instalaţi module DIMM neacceptate.
ROWWInstalarea de memorie suplimentară13
Page 20
Încărcarea soclurilor DIMM
Pe placa de sistem există patru socluri DIMM, cu două socluri per canal. Soclurile sunt etichetate XMM1,
XMM2, XMM3 şi XMM4. Soclurile XMM1 şi XMM2 funcţionează în canalul de memorie A. Soclurile
XMM3 şi XMM4 funcţionează în canalul de memorie B.
Figura 2-5 Amplasările soclurilor modulelor DIMM
Tabelul 2-1 Amplasările soclurilor modulelor DIMM
ElementDescriereCuloare soclu
1soclul DIMM XMM1, Canal A (încărcat
primul)
2soclul DIMM XMM2, Canal AAlb
3soclul DIMM XMM3, Canal B (încărcat
al doilea)
4soclul DIMM XMM4, Canal BAlb
NOTĂ: Un modul DIMM trebuie să ocupe soclul XMM1.
Negru
Negru
Sistemul va funcţiona automat în modul cu un singur canal, în modul cu două canale sau în modul
flexibil, în funcţie de modul în care sunt instalate modulele DIMM.
Sistemul va funcţiona în modul cu un singur canal dacă soclurile DIMM sunt încărcate numai într-
●
un canal.
Sistemul va funcţiona în modul cu două canale, mai performant, dacă întreaga capacitate de
●
memorie a modulelor DIMM din Canalul A este egală cu capacitatea totală de memorie a modulelor
DIMM din Canalul B. Tehnologia şi lăţimea dispozitivelor poate să difere între cele două canale.
De exemplu, în cazul în care Canalul A este încărcat cu două module DIMM de 512 MO şi Canalul
B este încărcat cu un modul DIMM de 1 GO, sistemul va funcţiona în modul cu două canale.
Sistemul va funcţiona în modul flexibil dacă întreaga capacitate de memorie a modulelor DIMM din
●
Canalul A nu este egală cu capacitatea totală de memorie a modulelor DIMM din Canalul B. În
modul flexibil, canalul încărcat cu valoarea cea mai mică a memoriei descrie valoarea totală a
14Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 21
memoriei asociate canalului dublu şi cea rămasă este asociată la un singur canal. Pentru viteză
optimă, canalele trebuie să fie echilibrate, astfel încât cea mai mare parte din memorie să fie
distribuită între cele două canale. Dacă un canal va avea mai multă memorie decât celălalt,
cantitatea mai mare trebuie atribuită Canalului A. De exemplu, dacă încărcaţi soclurile cu un modul
DIMM de 1 GO şi trei module DIMM de câte 512 MO, Canalul A trebuie încărcat cu modulul DIMM
de 1 GO şi cu un modul DIMM de 512 MO, iar Canalul B trebuie încărcat cu cele două module
DIMM de 512 MO. Cu această configuraţie, 2 GO vor fi exploataţi în modul cu două canale şi 512
MO vor fi exploataţi în modul cu un canal.
În oricare mod, viteza maximă de funcţionare este determinată de cel mai lent modul DIMM din
●
sistem.
Instalarea modulelor DIMM
ATENŢIE:Înainte de a adăuga sau de a scoate modulele de memorie, este necesar să deconectaţi
cablul de alimentare şi să aşteptaţi aproximativ 30 de secunde, pentru descărcarea sarcinilor reziduale
din sistem. Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna prezentă la modulele de
memorie, atâta timp cât computerul este conectat la o priză activă de c.a. Prin adăugarea sau înlocuirea
modulelor de memorie în timp ce tensiunea este prezentă, se pot produce deteriorări iremediabile ale
modulelor de memorie sau ale plăcii de sistem. Dacă pe placa de sistem vedeţi un LED aprins, tensiunea
este încă prezentă.
Soclurile modulelor de memorie au contacte metalice placate cu aur. Când faceţi upgrade la memorie,
este important să utilizaţi module de memorie cu contacte metalice placate cu aur, pentru a fi împiedicată
coroziunea şi/sau oxidarea care rezultă din contactul între metale incompatibile.
Electricitatea statică poate să deterioreze componentele electronice ale computerului sau plăcile
opţionale. Înainte de a începe aceste proceduri, aveţi grijă să vă descărcaţi de electricitatea statică
atingând un obiect metalic legat la pământ. Pentru mai multe informaţii, consultaţi Anexa D,
electrostatică, la pagina 50.
Când manevraţi un modul de memorie, aveţi grijă să nu atingeţi contactele. În acest fel modulul se poate
deteriora.
1.Demontaţi/eliberaţi orice dispozitiv de securitate care împiedică deschiderea computerului.
2.Scoateţi din computer toate suporturile amovibile, precum dischetele sau CD–urile.
3.Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
4.Deconectaţi de la priză cablul de alimentare şi deconectaţi toate dispozitivele externe.
ATENŢIE:Înainte de a adăuga sau de a scoate modulele de memorie, este necesar să
deconectaţi cablul de alimentare şi să aşteptaţi aproximativ 30 de secunde, pentru descărcarea
sarcinilor reziduale din sistem. Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna
prezentă la modulele de memorie, atâta timp cât computerul este conectat la o priză activă de c.a.
Prin adăugarea sau înlocuirea modulelor de memorie în timp ce tensiunea este prezentă, se pot
produce deteriorări iremediabile ale modulelor de memorie sau ale plăcii de sistem. Dacă pe placa
de sistem vedeţi un LED aprins, tensiunea este încă prezentă.
5.Scoateţi panoul de acces în computer.
6.Găsiţi amplasarea soclurilor pentru module de memorie pe placa de sistem.
Descărcarea
AVERTISMENT!Pentru a reduce riscul de vătămare corporală din cauza suprafeţelor încinse,
aşteptaţi un timp până când componentele sistemului se răcesc, înainte de a le atinge.
ROWWInstalarea de memorie suplimentară15
Page 22
7.Deschideţi ambele siguranţe (1) ale soclului de memorie, apoi introduceţi modulul de memorie în
soclul (2).
Figura 2-6 Instalarea unui modul DIMM
NOTĂ:Un modul de memorie poate fi instalat într–un singur mod. Potriviţi crestătura modulului
cu proeminenţa soclului de memorie.
Un modul DIMM trebuie să ocupe soclul XMM1 negru.
Pentru performanţe maxime, încărcaţi soclurile astfel încât capacitatea de memorie să se distribuie
în mod cât mai egal posibil între Canalul A şi Canalul B. Pentru mai multe informaţii, consultaţi
Încărcarea soclurilor DIMM, la pagina 14.
8.Împingeţi ferm modulul DIMM în soclu, verificând dacă a intrat complet şi dacă este aşezat corect
pe poziţie. Modulul DIMM trebuie să fie împins complet şi aşezat uniform în soclu pentru a se evita
deteriorarea memoriei. Asiguraţi-vă că siguranţele sunt în poziţia „închis” (3).
9.Repetaţi paşii 7 şi 8 pentru a instala module suplimentare.
10. Montaţi la loc panoul de acces în computer.
11. Reconectaţi cablul de alimentare şi dispozitivele externe, apoi porniţi computerul. La pornire,
computerul va recunoaşte automat memoria suplimentară.
12. Blocaţi orice dispozitiv de securitate care a fost eliberat când s–a demontat panoul de acces.
16Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 23
Scoaterea sau instalarea unei plăci de extensie
Computerul dispune de un slot pentru extensie PCI standard în care se poate monta o placă de extensie
cu lungimea de până la 17,46 cm (6,875 inchi). De asemenea, computerul are două sloturi pentru
extensie PCI Express x1 şi un slot pentru extensie PCI Express x16.
Figura 2-7 Amplasările sloturilor de extensie
Tabelul 2-2 Amplasările sloturilor de extensie
ElementDescriere
1slot extensie PCI Express x1
2slot extensie PCI Express x1
3slot extensie PCI
4slot extensie PCI Express x16
NOTĂ:În slotul de extensie PCI Express x16 se poate instala o placă de extensie PCI Express x1,
x4, x8 sau x16.
Pentru a scoate, înlocui sau adăuga o placă de extensie:
1.Demontaţi/eliberaţi orice dispozitiv de securitate care împiedică deschiderea computerului.
2.Scoateţi din computer toate suporturile amovibile, precum dischetele sau CD–urile.
3.Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
4.Deconectaţi de la priză cablul de alimentare şi deconectaţi toate dispozitivele externe.
ATENŢIE:Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna prezentă la placa de
sistem, atâta timp cât sistemul este conectat la o priză activă de c.a. Trebuie să deconectaţi cablul
de alimentare, pentru a evita deteriorarea componentelor interne ale computerului.
5.Scoateţi panoul de acces în computer.
ROWWScoaterea sau instalarea unei plăci de extensie17
Page 24
6.Localizaţi soclul de extensie vacant corect de pe placa de sistem şi slotul de extensie corespondent
de pe spatele şasiului computerului.
7.În partea din spate a computerului, un dispozitiv de blocare asigură pe poziţie suporturile plăcilor
de extensie şi capacele sloturilor de extensie. Ridicaţi de proeminenţa din partea de sus a
dispozitivului de blocare şi rotiţi-l pentru a-l deschide.
Figura 2-8 Deschiderea dispozitivului de blocare a capacelor sloturilor
8.Înainte de a instala o placă de extensie, scoateţi capacul slotului de extensie sau placa de extensie
existentă.
NOTĂ:Înainte de a scoate o placă de extensie instalată, deconectaţi toate cablurile ataşate la
placa de extensie.
a.Dacă instalaţi o placă de extensie într–un slot liber, scoateţi capacul corespunzător al slotului
de extensie din partea dorsală a şasiului. Trageţi vertical capacul slotului, apoi scoateţi–l afară
din interiorul şasiului.
Figura 2-9 Scoaterea capacului unui slot de extensie
18Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 25
b.Dacă scoateţi o placă de PCI standard, ţineţi placa de ambele capete, apoi balansaţi–o cu
atenţie înainte şi înapoi până când conectorii se eliberează din soclu. Trageţi vertical placa
de extensie din soclul (1) apoi în afara şasiului (2) pentru a o elibera din cadrul şasiului. Aveţi
grijă să nu zgâriaţi placa de celelalte componente.
Figura 2-10 Scoaterea unei plăci de extensie PCI standard
c.Dacă scoateţi o placă PCI Express x16, trageţi braţul de reţinere din spatele soclului de
extensie, îndepărtându-l de placă şi mişcaţi cu grijă placa înainte şi înapoi până când
conectorii se eliberează din soclu. Trageţi vertical placa de extensie din soclu, apoi în afara
şasiului pentru a o elibera din cadrul şasiului. Aveţi grijă să nu zgâriaţi placa de celelalte
componente.
Figura 2-11 Scoaterea unei plăci de extensie PCI Express x16
ROWWScoaterea sau instalarea unei plăci de extensie19
Page 26
9.Depozitaţi plăcile scoase în ambalaj antistatic.
10. Dacă nu instalaţi o nouă placă de extensie, instalaţi un capac pentru a închide slotul de extensie
rămas deschis.
ATENŢIE:După scoaterea unei plăci de extensie, trebuie să o înlocuiţi cu una nouă sau cu un
capac pentru slotul de extensie pentru răcirea corespunzătoare a componentelor interne în timpul
funcţionării.
11. Pentru a instala o placă de extensie nouă, ţineţi placa deasupra soclului de extensie de pe placa
de sistem, apoi deplasaţi placa spre spatele şasiului (1) astfel încât suportul de pe placă să fie
aliniat cu slotul deschis din partea din spate a şasiului. Apăsaţi placa în jos în soclul de extensie
de pe placa de sistem (2).
Figura 2-12 Instalarea unei plăci de extensie
NOTĂ:Când instalaţi o placă de extensie, apăsaţi–o ferm, astfel încât întregul conector să se
aşeze corespunzător în slotul plăcii de extensie.
20Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 27
12. Rotiţi dispozitivul de blocare a capacelor sloturilor în poziţia „închis”, asigurându-vă că se fixează
bine pe poziţie.
Figura 2-13 Fixarea plăcilor de extensie şi a capacelor sloturilor
13. Dacă este necesar, conectaţi cablurile externe la placa instalată. Dacă este necesar, conectaţi
cablurile interne la placa instalată.
14. Montaţi la loc panoul de acces în computer.
15. Reconectaţi cablul de alimentare şi dispozitivele externe, apoi porniţi computerul.
16. Blocaţi orice dispozitiv de securitate care a fost eliberat când s–a demontat panoul de acces.
17. Dacă este necesar, reconfiguraţi computerul. Pentru informaţii cu privire la utilizarea programului
1Două docuri de unităţi externe de 5,25 inch, pentru unităţi opţionale (sunt
prezentate unităţi optice)
2Un doc de unitate externă de 3,5 inch, pentru unitate opţională (este prezentat
cititorul de cartele)
3Doc principal de 3,5 inch pentru unitate de disc intern
4Doc secundar de 3,5 inch de unitate de disc intern, pentru unitate opţională de
disc
Pentru a verifica tipul, dimensiunea şi capacitatea dispozitivelor de stocare instalate în computer,
executaţi Computer Setup. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi Computer Setup (F10) UtilityGuide (Ghidul programului utilitar Computer Setup (F10)).
22Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 29
Instalarea de unităţi suplimentare
Când instalaţi unităţi suplimentare, urmaţi aceste indicaţii:
Unitatea de disc primară Serial ATA (SATA) trebuie să fie conectată la conectorul primar albastru
●
închis SATA de pe placa de sistem, etichetat SATA0.
Conectaţi prima unitate optică SATA la conectorul alb SATA de pe placa de sistem, etichetat
Conectaţi o unitate optică secundară SATA la conectorul portocaliu SATA5.
●
Conectaţi unităţi de disc suplimentare SATA la următorul conector disponibil (neîncărcat) SATA
●
de pe placa de sistem, în ordinea următoare: SATA0, SATA1, SATA5, SATA4.
Conectaţi o unitate de dischetă la conectorul etichetat FLOPPY.
●
Conectaţi un cititor de cartele la conectorul USB etichetat MEDIA.
●
Sistemul nu acceptă unităţi optice Parallel ATA (PATA) sau unităţi de disc PATA.
●
Într–un doc cu înălţimea pe jumătate aveţi posibilitatea să instalaţi fie o unitate cu înălţimea pe
●
jumătate, fie o unitate cu o treime din înălţ
ime.
Trebuie să instalaţi şuruburi de ghidare pentru a vă asigura că unităţile sunt aliniate corect în
●
carcasă şi fixate pe poziţie. HP a prevăzut şuruburi de ghidare suplimentare instalate pe partea
interioară a cadrului şasiului, lângă sursa de alimentare. Pentru unitatea de disc se utilizează
şuruburi de ghidare şi izolare 6-32. Pentru toate celelalte unităţi se utilizează şuruburi metrice M3.
Şuruburile de ghidare în sistem metric (1) furnizate de HP sunt negre. Şuruburile de ghidare şiizolare 6-32 (2) furnizate de HP sunt argintii şi albastre.
Figura 2-15 Amplasarea şuruburilor suplimentare de ghidare
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare23
Page 30
ATENŢIE:Pentru a împiedica pierderea de informaţii sau defectarea computerului sau a unităţii:
Pentru a introduce sau scoate o unitate, opriţi corect sistemul de operare, opriţi computerul, apoi
deconectaţi cablul de alimentare. Nu scoateţi o unitate în timp ce computerul este pornit sau în mod
„oprire temporară”.
Înainte de a manevra o unitate, aveţi grijă să vă descărcaţi de electricitate statică. În timp ce manevraţi
o unitate, evitaţi să atingeţi conectorul. Pentru informaţii suplimentare despre prevenirea defecţiunilor
de natură electrostatică, consultaţi Anexa D,
Descărcarea electrostatică, la pagina 50.
Manevraţi cu grijă unitatea; nu o scăpaţi jos.
Nu utilizaţi forţă excesivă când introduceţi o unitate.
Evitaţi expunerea unităţii de disc la lichide, temperaturi extreme sau produse cu câmpuri magnetice,
precum monitoare sau difuzoare.
Dacă o unitate trebuie trimisă prin poştă, amplasaţi unitatea într–un ambalaj cu bule de aer sau similar
şi etichetaţi pachetul „Fragil: A se manevra cu atenţie”.
24Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 31
Conexiunile de pe placa de sistem, existente pentru unităţi
Consultaţi ilustraţia şi tabelul următor, pentru identificarea componentelor plăcii de sistem.
Figura 2-16 Conexiunile de pe placa de sistem, existente pentru unităţi
Tabelul 2-4 Conexiunile de pe placa de sistem, existente pentru unităţi
Nr.Conector pe placa de sistemEtichetă pe placa de
sistem
1SATA0SATA0albastru închis
2SATA1SATA1alb
3SATA4SATA4albastru deschis
4SATA5SATA5portocaliu
5Unitate de dischetăFLOPPYnegru
6Cititor de carteleMEDIAnegru
Culoare
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare25
Page 32
Scoaterea unei unităţi externe de 5,25 inch sau de 3,5 inch
ATENŢIE:Înainte de a scoate o unitate din computer, scoateţi toate suporturile amovibile din aceasta.
1.Demontaţi/eliberaţi orice dispozitiv de securitate care împiedică deschiderea computerului.
2.Scoateţi din computer toate suporturile amovibile, precum dischetele sau CD–urile.
3.Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
4.Deconectaţi de la priză cablul de alimentare şi deconectaţi toate dispozitivele externe.
ATENŢIE:Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna prezentă la placa de
sistem, atâta timp cât sistemul este conectat la o priză activă de c.a. Trebuie să deconectaţi cablul
de alimentare, pentru a evita deteriorarea componentelor interne ale computerului.
5.Scoateţi panoul de acces şi rama frontală.
6.Deconectaţi cablurile de unitate, după cum se indică în ilustraţiile următoare.
a.Dacă scoateţi o unitate optică de 5,25 inch, deconectaţi cablul de alimentare (1) şi cablul de
date (2) din partea din spate a unităţii.
Figura 2-17 Deconectarea cablurilor pentru unitatea optică
26Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 33
b.Dacă scoateţi o unitate de dischetă, deconectaţi cablul de date (1) şi cablul de alimentare (2)
din partea din spate a unităţii.
Figura 2-18 Deconectarea cablurilor pentru unitatea de dischetă
c.Dacă scoateţi un cititor de cartele, deconectaţi cablul USB de la placa de sistem.
Figura 2-19 Deconectarea cablului de la cititorul de cartele
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare27
Page 34
7.Un suport de blocare a unităţilor, cu cleme de deblocare, fixează unităţile în nişele
corespunzătoare. Ridicaţi clema de deblocare de pe suportul de blocare a unităţii (1) la unitatea
pe care doriţi să o scoateţi, apoi glisaţi unitatea din docul acesteia (2).
Figura 2-20 Scoaterea unităţilor externe
8.Scoateţi cele patru şuruburi de ghidare (câte două pe fiecare parte) de la vechea unitate. Aceste
şuruburi vă vor fi necesare pentru a instala o nouă unitate.
28Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 35
Instalarea unei unităţi externe de 5,25 inch sau de 3,5 inch
NOTĂ:Sistemul nu acceptă unităţi optice Parallel ATA (PATA).
1.Instalaţi la noua unitate cele patru şuruburi de ghidare (câte două pe fiecare parte) care au fost
scoase de la vechea unitate. Şuruburile ajută la ghidarea unităţii în poziţia corespunzătoare în doc.
Pe partea interioară a cadrului şasiului, lângă sursa de alimentare, sunt prevăzute şuruburi de
ghidare suplimentare.
Figura 2-21 Instalarea şuruburilor de ghidare (este prezentată unitatea optică)
NOTĂ:Pentru unităţi optice, unităţi de dischetă şi cititoare de cartele se utilizează şuruburi de
ghidare metrice M3. Pe partea interioară a cadrului şasiului, lângă sursa de alimentare, sunt
prevăzute patru şuruburi de ghidare metrice suplimentare. Şuruburile în sistem metric furnizate de
HP sunt negre. Pentru o ilustrare a amplasării şuruburilor de ghidare metrice M3 suplimentare,
consultaţi
Instalarea de unităţi suplimentare, la pagina 23.
Dacă înlocuiţi o unitate, transferaţi şuruburile de ghidare de la unitatea veche la cea nouă.
2.Dacă este necesar, scoateţi masca de ramă a unităţii corespunzătoare din rama frontală apăsând
cele două proeminenţe de reţinere spre exteriorul marginii din stânga a ramei (1) şi trageţi masca
de ramă spre interior pentru a o scoate (2).
Figura 2-22 Scoaterea măştilor de ramă
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare29
Page 36
3.Glisaţi unitatea în nişă, aliniind şuruburile de ghidare cu canelurile de ghidare, până când unitatea
se fixează pe poziţie.
Figura 2-23 Glisarea unităţilor externe în nişele respective
4.Conectaţi cablurile de alimentare şi de date la unitate după cum se prezintă în ilustraţiile următoare.
a.Dacă instalaţi o unitate optică, conectaţi cablul de alimentare (1) şi cablul de date (2) în partea
din spate a unităţii.
Figura 2-24 Conectarea cablurilor pentru unitatea optică
ATENŢIE:Niciodată nu pliaţi şi nu îndoiţi un cablu de date SATA la o rază mai mică de 30
mm (1,18 inch). O curbură prea mică poate conduce la ruperea firelor cablului.
30Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 37
b.Dacă instalaţi o unitate de dischetă, conectaţi cablul de date (1) şi cablul de alimentare (2) în
partea din spate a unităţii.
Figura 2-25 Conectarea cablurilor pentru unitatea de dischetă
5.Dacă instalaţi o nouă unitate, conectaţi capătul opus al cablului de date la conectorul corespunzător
al plăcii de sistem.
NOTĂ:Dacă instalaţi o unitate optică SATA, conectaţi prima unitate optică la conectorul alb
SATA de pe placa de sistem, etichetat SATA1. Conectaţi o unitate optică secundară la conectorul
portocaliu SATA, etichetat SATA5.
Dacă instalaţi o unitate de dischetă, conectaţi–o la conectorul de pe placa de sistem etichetat
FLOPPY.
Dacă instalaţi un cititor de cartele, conectaţi cablul USB al cititorului de cartele la conectorul USB
al plăcii de sistem etichetat MEDIA.
Consultaţi
ilustraţie a conectorilor de unităţi de pe placa de sistem.
6.Montaţi la loc rama frontală şi panoul de acces în computer.
7.Reconectaţi cablul de alimentare şi dispozitivele externe, apoi porniţi computerul.
8.Blocaţi orice dispozitiv de securitate care a fost eliberat când s–a demontat panoul de acces.
Conexiunile de pe placa de sistem, existente pentru unităţi, la pagina 25 pentru o
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare31
Page 38
Scoaterea unei unităţi de disc intern de 3,5 inch
NOTĂ:Înainte de a scoate vechea unitate de disc, aveţi grijă să faceţi o copie de rezervă a datelor
din vechea unitate de disc, astfel încât să fie posibilă transferarea lor pe noua unitate de disc. De
asemenea, dacă înlocuiţi unitatea primară de disc, asiguraţi-vă că aţi creat un set de discuri de
recuperare pentru a restaura sistemul de operare, driverele de software şi orice aplicaţie software care
a fost instalată în prealabil pe computer. Dacă nu aveţi acest set de CD-uri, selectaţi Start > HP Backup
and Recovery (Copiere de rezervă şi recuperare HP) şi creaţi-l acum.
1.Demontaţi/eliberaţi orice dispozitiv de securitate care împiedică deschiderea computerului.
2.Scoateţi din computer toate suporturile amovibile, precum dischetele sau CD–urile.
3.Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
4.Deconectaţi de la priză cablul de alimentare şi deconectaţi toate dispozitivele externe.
ATENŢIE:Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna prezentă la placa de
sistem, atâta timp cât sistemul este conectat la o priză activă de c.a. Trebuie să deconectaţi cablul
de alimentare, pentru a evita deteriorarea componentelor interne ale computerului.
5.Scoateţi panoul de acces şi rama frontală.
6.Deconectaţi cablul de alimentare (1) şi cablul de date (2) din spatele unităţii de disc.
Figura 2-26 Deconectarea cablurilor pentru unitatea de disc
32Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 39
7.Eliberaţi unitatea trăgând dispozitivul de eliberare în afara unităţii (1) şi glisând unitatea afară din
doc (2).
Figura 2-27 Scoaterea unei unităţi de disc
8.Scoateţi cele patru şuruburi de ghidare (câte două pe fiecare parte) de la vechea unitate. Aceste
şuruburi vă vor fi necesare pentru a instala o nouă unitate.
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare33
Page 40
Instalarea unei unităţi de disc intern de 3,5 inch
NOTĂ:Sistemul nu acceptă unităţi de disc Parallel ATA (PATA).
1.Instalaţi la noua unitate cele patru şuruburi de ghidare (câte două pe fiecare parte) care au fost
scoase de la vechea unitate. Şuruburile ajută la ghidarea unităţii în poziţia corespunzătoare în doc.
Pe partea interioară a cadrului şasiului, lângă sursa de alimentare, sunt prevăzute şuruburi de
ghidare suplimentare.
Figura 2-28 Instalarea şuruburilor de ghidare la unitatea de disc
NOTĂ:Pentru unitatea de disc se utilizează şuruburi de ghidare şi izolare 6-32. Pe partea
interioară a cadrului şasiului, lângă sursa de alimentare, sunt instalate patru şuruburi de ghidare
suplimentare. Şuruburile de ghidare şi izolare furnizate de HP sunt argintii şi albastre. Pentru o
ilustrare a şuruburilor suplimentare de ghidare şi izolare 6-32, consultaţi
suplimentare, la pagina 23.
Instalarea de unităţi
Dacă înlocuiţi o unitate, transferaţi şuruburile de ghidare de la unitatea veche la cea nouă.
2.Glisaţi unitatea în nişă, aliniind şuruburile de ghidare cu canelurile de ghidare, până când unitatea
se fixează pe poziţie. Docul din partea superioară este destinat unităţii de disc principale. Docul
din partea inferioară este destinat unităţii de disc secundare opţionale.
Figura 2-29 Glisarea unei unităţi de disc în docul pentru unităţi
34Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 41
3.Conectaţi cablul de alimentare (1) şi cablul de date (2) la partea din spate a unităţii de disc.
NOTĂ:Dacă instalaţi o unitate de disc principală, utilizaţi conectorul de alimentare etichetat P4.
Dacă instalaţi o unitate de disc secundară, utilizaţi conectorul de alimentare etichetat P3.
Figura 2-30 Conectarea cablurilor pentru unitatea de disc
ATENŢIE:Niciodată nu pliaţi şi nu îndoiţi un cablu de date SATA la o rază mai mică de 30 mm
(1,18 inch). O curbură prea mică poate conduce la ruperea firelor cablului.
4.Dacă instalaţi o nouă unitate, conectaţi capătul opus al cablului de date la conectorul corespunzător
al plăcii de sistem.
NOTĂ:Dacă sistemul utilizează o singură unitate de disc SATA, trebuie să conectaţi cablul de
date al unităţii de disc la conectorul albastru închis etichetat SATA0, pentru a evita problemele de
funcţionare ale unităţii de disc. Dacă adăugaţi o unitate de disc secundară, conectaţi cablul de date
la următorul conector disponibil (neîncărcat) SATA de pe placa de sistem, în ordinea următoare:
SATA0, SATA1, SATA5, SATA4.
5.Plasaţi cablurile de alimentare şi de date pe traseele lor, în dispozitivele de reţinere.
6.Montaţi la loc rama frontală şi panoul de acces în computer.
7.Reconectaţi cablul de alimentare şi dispozitivele externe, apoi porniţi computerul.
8.Blocaţi orice dispozitiv de securitate care a fost eliberat când s–a demontat panoul de acces.
NOTĂ:Dacă înlocuiţi unitatea primară de disc, utilizaţi setul de discuri de recuperare pentru a restaura
sistemul de operare, driverele de software şi orice aplicaţie software care a fost instalată în prealabil pe
computer.
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare35
Page 42
Scoaterea şi înlocuirea unei unităţi de disc amovibile SATA de 3,5 inchi
Unele modele sunt echipate cu o incintă pentru unitate de disc amovibilă în docul extern pentru unitatea
de 5,25 inchi. Unitatea de disc este încorporată într-un suport care se poate scoate rapid şi uşor din
docul pentru unităţi. Pentru a scoate şi a înlocui o unitate în suport:
NOTĂ:Înainte de a scoate vechea unitate de disc, aveţi grijă să faceţi o copie de rezervă a datelor
din vechea unitate de disc, astfel încât să fie posibilă transferarea lor pe noua unitate de disc. De
asemenea, dacă înlocuiţi unitatea primară de disc, asiguraţi-vă că aţi creat un set de discuri de
recuperare pentru a restaura sistemul de operare, driverele de software şi orice aplicaţie software care
a fost instalată în prealabil pe computer. Dacă nu aveţi acest set de CD-uri, selectaţi Start > HP Backup
and Recovery (Copiere de rezervă şi recuperare HP) şi creaţi-l acum.
1.Deblocaţi suportul unităţii de disc cu cheia furnizată şi glisaţi suportul afară din carcasă.
2.Scoateţi şurubul din spatele suportului (1) şi glisaţi capacul superior afară de pe suport (2).
Figura 2-31 Scoaterea capacului suportului
36Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 43
3.Scoateţi folia adezivă care fixează senzorul termic pe partea superioară a unităţii de disc (1) şi
mutaţi senzorul termic în afara suportului (2).
Figura 2-32 Scoaterea senzorului termic
4.Scoateţi cele patru şuruburi din partea de jos a suportului unităţii de disc.
Figura 2-33 Scoaterea şuruburilor de siguranţă
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare37
Page 44
5.Glisaţi unitatea de disc înapoi pentru a o deconecta din suport, apoi ridicaţi-o în afara suportului.
Figura 2-34 Scoaterea unităţii de disc
6.Puneţi noua unitate de disc în suport, apoi glisaţi unitatea de disc înapoi, astfel încât să se fixeze
în conectorul SATA de la placa de circuite a suportului. Asiguraţi-vă că conectorul de la unitatea
de disc este apăsat până la capăt în conectorul de la placa de circuite a suportului.
Figura 2-35 Înlocuirea unităţii de disc
38Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 45
7.Montaţi la loc cele patru şuruburi din partea de jos a suportului, pentru a fixa unitatea pe poziţie.
Figura 2-36 Montarea şuruburilor de siguranţă
8.Plasaţi senzorul termic pe partea superioară a unităţii de disc, într-o poziţie în care nu este acoperită
eticheta (1) şi fixaţi cu bandă adezivă senzorul termic pe partea superioară a unităţii de disc (2).
Figura 2-37 Reamplasarea senzorului termic
ROWWInstalarea de unităţi suplimentare39
Page 46
9.Glisaţi capacul pe suport (1) şi montaţi şurubul din spatele suportului, pentru a-l fixa pe poziţie (2).
Figura 2-38 Montarea capacului suportului
10. Glisaţi suportul unităţii de disc pe carcasa computerului şi blocaţi-l utilizând cheia prevăzută.
NOTĂ:Suportul trebuie să fie blocat pentru ca unitatea de disc să fie alimentată.
40Capitolul 2 Efectuarea de upgrade pentru sistemul hardwareROWW
Page 47
ASpecificaţii
Tabelul A-1 Specificaţii
Dimensiunile configuraţiei computer de birou
Înălţime
Lăţime
Adâncime
Greutate aproximativă23,5 lb10,66 kg
Interval de temperatură
În funcţiune
Scos din funcţiune
Umiditate relativă (fără condensare)
În funcţiune
Scos din funcţiune (maxim 38,7 °C termometru umed)
Altitudine maximă (nepresurizat)
În funcţiune
Scos din funcţiune
NOTĂ: Temperatura de funcţionare se reduce cu câte 1,0 °C pentru fiecare 300 m (1.000 picioare) până la 3.000
m (10.000 picioare) faţă de nivelul mării; fără acţiunea directă a luminii solare. Raportul maxim de variaţie este de 10
°C/h. Limita superioară poate să fie limitată de numărul şi tipurile de opţiuni instalate.
Disipare de căldură
19,94 in
6,98 in
16,88 in
de la 50° la 95 °F
de la –22° la 140 °F
10–90%
5–95%
10.000 picioare
30.000 picioare
50,65 cm
17,73 cm
42,87 cm
de la 10° la 35 °C
de la –30° la 60 °C
10–90%
5–95%
3.048 m
9.144 m
Maxim (PS standard)
Tipic (inactiv; PS standard)
Maxim (PS 80 Plus)
Tipic (inactiv; PS 80 Plus)
Alimentarea cu energie
Interval tensiuni de funcţionare (PS standard)
Interval tensiuni de funcţionare (PS 80 Plus)
Interval tensiuni nominale (PS standard)
Interval tensiuni nominale (PS 80 Plus)
1.575 BTU/h
307 BTU/h
1.280 BTU/h
239 BTU/h
115 V
1
90–132 V c.a.
90-264 V c.a.
100-127 V c.a.
100-240 V c.a.
397 kg–cal/h
77 kg-cal/h
323 kg-cal/h
60 kg-cal/h
230 V
180–264 V c.a.
90-264 V c.a.
200-240 V c.a.
100-240 V c.a.
ROWW41
Page 48
Tabelul A-1 Specificaţii (Continuare)
Frecvenţă nominală de linie50–60 Hz50–60 Hz
Putere de ieşire300 W300 W
Curent nominal de intrare (maxim)
1
PS standard
PS 80 Plus
1
Unitatea de alimentare standard utilizează o sursă de alimentare cu corecţie pasivă a factorului de putere. Corectarea factorului
8 A @ 100 V c.a.
4 A @ 100 V c.a.
4 A @ 200 V c.a.
1,1 A @ 200 V c.a.
de putere este prezentă numai în modul de funcţionare cu 230 V. Aceasta permite sistemului să îndeplinească cerinţele de
calitate ale CE pentru utilizarea în ţările din Uniunea Europeană. Acest mod de alimentare necesită utilizarea unui comutator
de selectare a intervalului de tensiune de intrare. Unitatea de alimentare 80 Plus utilizează o sursă de alimentare cu corecţie
activă a factorului de putere. Aceasta permite sistemului să îndeplinească cerinţele de calitate ale CE pentru utilizarea în ţările
din Uniunea Europeană. Sursa de alimentare cu corecţie activă a factorului de putere are şi avantajul că nu este necesar un
comutator de selectare a intervalului tensiunii de intrare.
42Anexa A SpecificaţiiROWW
Page 49
BÎnlocuirea bateriei
Bateria livrată împreună cu computerul furnizează energie pentru ceasul în timp real. Când înlocuiţi
bateria, utilizaţi o baterie echivalentă cu cea instalată iniţial pe computer. Computerul se livrează cu o
baterie celulară rotundă, cu litiu, cu tensiune de 3 V.
AVERTISMENT!Computerul are o baterie internă cu dioxid de litiu–mangan. Dacă manevrarea
bateriei nu se face în mod corect, există pericolul de incendiu şi de a se produce arsuri. Pentru a reduce
pericolul de vătămare corporală:
Nu încercaţi să reîncărcaţi bateria.
Nu o expuneţi la temperaturi mai mari de 60 °C (140 °F).
Nu dezasamblaţi, nu striviţi, nu găuriţi, nu scurtcircuitaţi contactele externe şi nici nu le aruncaţi în foc
sau în apă.
Înlocuiţi bateria numai cu piese de schimb HP proiectate pentru acest produs.
ATENŢIE:Înainte de a înlocui bateria, este important să faceţi o copie de rezervă a setărilor CMOS
ale computerului. Când bateria este scoasă sau înlocuită, setările CMOS se vor şterge. Pentru informaţii
suplimentare despre efectuarea unei copii de rezervă a setărilor CMOS, consultaţi Computer Setup(F10) Utility Guide (Ghidul programului utilitar Computer Setup (F10)).
Electricitatea statică poate să deterioreze componentele electronice ale computerului sau
echipamentele opţionale. Înainte de a începe aceste proceduri, aveţi grijă să vă descărcaţi de
electricitatea statică atingând un obiect metalic legat la pământ.
NOTĂ:Durata de viaţă a bateriei cu litiu se poate mări prin conectarea computerului la o priză activă
de c.a. Bateria cu litiu este utilizată numai atunci când computerul NU este conectat la sursa de c.a.
HP încurajează clienţii să recicleze componentele hardware electronice, cartuşele de imprimare HP
originale şi bateriile reîncărcabile uzate. Pentru informaţii suplimentare despre programele de reciclare,
accesaţi
1.Demontaţi/eliberaţi orice dispozitiv de securitate care împiedică deschiderea computerului.
2.Scoateţi din computer toate suporturile amovibile, precum dischetele sau CD–urile.
3.Opriţi computerul prin intermediul sistemului de operare, apoi opriţi toate dispozitivele externe.
4.Deconectaţi de la priză cablul de alimentare şi deconectaţi toate dispozitivele externe.
http://www.hp.com/recycle.
ATENŢIE:Indiferent de starea alimentării, tensiunea este întotdeauna prezentă la placa de
sistem, atâta timp cât sistemul este conectat la o priză activă de c.a. Trebuie să deconectaţi cablul
de alimentare, pentru a evita deteriorarea componentelor interne ale computerului.
5.Scoateţi panoul de acces în computer.
ROWW43
Page 50
6.Găsiţi bateria şi suportul acesteia pe placa de sistem.
NOTĂ:La unele modele de computer, este posibil să fie necesară îndepărtarea unei componente
interne, pentru a avea acces la baterie.
7.În funcţie de suportul bateriei de pe placa de sistem, urmaţi instrucţiunile de mai jos pentru a înlocui
bateria.
Tipul 1
a.Ridicaţi bateria de pe suport.
Figura B-1 Scoaterea unei baterii celulare rotunde (Tipul 1)
b.Glisaţi pe poziţie bateria nouă, cu polul „+” în partea superioară. Suportul bateriei fixează
automat bateria în poziţia corectă.
Tipul 2
a.Pentru a degaja bateria din suport, strângeţi clema din metal care se află deasupra marginii
bateriei. Când bateria iese, scoateţi–o afară (1).
b.Pentru a introduce bateria nouă, glisaţi o margine a acesteia pe sub buza suportului, cu polul
„+” în partea superioară. Apăsaţi în jos cealaltă margine până când clema prinde marginea
bateriei (2).
Figura B-2 Scoaterea şi înlocuirea unei baterii celulare rotunde (Tipul 2)
44Anexa B Înlocuirea baterieiROWW
Page 51
Tipul 3
a.Trageţi spre înapoi clema (1) care menţine bateria pe poziţie, apoi scoateţi bateria (2).
b.Introduceţi bateria nouă şi poziţionaţi la loc clema.
Figura B-3 Scoaterea unei baterii celulare rotunde (Tipul 3)
NOTĂ:După ce a fost înlocuită bateria, pentru a termina procedura urmaţi paşii de mai jos.
8.Montaţi la loc panoul de acces în computer.
9.Conectaţi computerul la priză şi porniţi–l.
10. Fixaţi din nou data şi ora, parolele şi toate setările speciale de sistem, utilizând programul Computer
11. Blocaţi orice dispozitiv de securitate care a fost eliberat când s–a demontat panoul de acces.
ROWW45
Page 52
CDispozitive de securitate externe
NOTĂ:Pentru informaţii despre caracteristici de securitate a datelor, consultaţi Computer Setup (F10)
Utility Guide (Ghidul programului utilitar Computer Setup (F10)), Desktop Management Guide (Ghidul
de gestionare a computerului), precum şi HP ProtectTools Security Manager Guide (Ghidul managerului
de securitate HP ProtectTools) (la unele modele) la
Instalarea unui dispozitiv de blocare pentru siguranţă
Dispozitivele de siguranţă afişate mai jos şi pe paginile următoare se pot utiliza pentru protecţia
computerului.
Dispozitiv de blocare cu cablu
Figura C-1 Instalarea unui dispozitiv de blocare cu cablu
http://www.hp.com.
46Anexa C Dispozitive de securitate externeROWW
Page 53
Lacăt
Figura C-2 Instalarea unui lacăt
Dispozitivul de blocare de siguranţă pentru PC-ul de birou HP
1.Fixaţi cablul de siguranţă înfăşurându-l în jurul unui obiect stabil.
Figura C-3 Fixarea cablului de un obiect fix
ROWWInstalarea unui dispozitiv de blocare pentru siguranţă47
Page 54
2.Treceţi prin dispozitivul de blocare cablurile pentru mouse şi tastatură.
Figura C-4 Trecerea prin dispozitivul de blocare a cablurilor pentru mouse şi tastatură
3.Înşurubaţi dispozitivul de blocare pe şasiu utilizând şurubul prevăzut.
Figura C-5 Ataşarea dispozitivului de blocare pe şasiu
48Anexa C Dispozitive de securitate externeROWW
Page 55
4.Introduceţi capătul cablului de siguranţă în dispozitivul de blocare (1) şi împingeţi înăuntru butonul
(2), pentru a cupla dispozitivul. Utilizaţi cheia prevăzută pentru a elibera dispozitivul de blocare.
Figura C-6 Eliberarea dispozitivului de blocare
Securitatea ramei frontale
Rama frontală poate fi blocată pe poziţie prin instalarea unui şurub de securitate furnizat de HP.
Şurubul de securitate este amplasat pe canalul de ventilaţie din interiorul şasiului. Pentru a bloca rama
frontală, scoateţi şurubul de securitate din canalul de ventilaţie (1) şi instalaţi-l prin cadrul şasiului în
rama frontală (2).
Figura C-7 Instalarea şurubului de securitate pentru rama frontală
ROWWInstalarea unui dispozitiv de blocare pentru siguranţă49
Page 56
DDescărcarea electrostatică
Descărcarea electricităţii statice de la un deget sau de la altă parte conductoare poate să deterioreze
plăcile de sistem sau alte dispozitive sensibile la electricitate statică. Acest tip de deteriorare poate să
reducă durata de viaţă a dispozitivului.
Prevenirea deteriorării electrostatice
Pentru a preveni deteriorarea de natură electrostatică, respectaţi următoarele măsuri de precauţie:
Evitaţi atingerea cu mâna transportând şi depozitând produsele în containere antistatice.
●
Păstraţi componentele sensibile electrostatic în containerele lor până când acestea ajung în staţii
●
de lucru fără electricitate statică.
Puneţi componentele pe o suprafaţă cu împământare înainte de a le scoate din containere.
●
Evitaţi atingerea pinilor, conductorilor sau circuitelor.
●
Întotdeauna trebuie să fiţi legat corespunzător la pământ când atingeţi o componentă sau un
●
ansamblu cu sensibilitate electrostatică.
Metode de împământare
Există câteva metode de împământare. Utilizaţi una sau mai multe dintre metodele următoare în timpul
manipulării sau instalării unor componente sensibile electrostatic:
Utilizaţi o brăţară de împământare conectată printr–un cablu de împământare la şasiul unei staţii
●
de lucru sau al unui computer. Brăţările de împământare sunt benzi flexibile cu o rezistenţă minimă
de 1 megohm +/– 10 procente în cordoanele de împământare. Pentru a asigura o împământare
corespunzătoare, purtaţi banda pe piele.
La staţiile de lucru verticale, utilizaţi benzi pentru călcâie, benzi pentru vârfurile picioarelor sau
●
pentru cizme. Purtaţi benzile la ambele picioare când staţionaţi pe podele conductoare sau pe
covoare cu disipaţie.
Utilizaţi unelte de lucru conductoare.
●
Utilizaţi un echipament portabil de lucru cu un covor de lucru cu disipaţie electrostatică, pliant.
●
Dacă nu aveţi nici unul dintre echipamentele menţionate pentru o împământare corespunzătoare, luaţi
legătura cu un distribuitor, revânzător, sau furnizor de servicii autorizat de HP.
NOTĂ:Pentru mai multe informaţii despre electricitatea statică, luaţi legătura cu un distribuitor,
revânzător sau furnizor de servicii autorizat HP.
50Anexa D Descărcarea electrostaticăROWW
Page 57
EIndicaţii pentru operarea computerului,
întreţinerea de rutină şi pregătirea
transportului
Indicaţii pentru operarea computerului şi întreţinerea de
rutină
Pentru a configura şi a întreţine corect computerul şi monitorul, urmaţi aceste indicaţii:
Feriţi computerul de umezeală excesivă, de lumina directă a soarelui şi de temperaturi excesiv de
●
ridicate sau de coborâte.
Puneţi computerul în funcţiune pe o suprafaţă solidă şi plană. Lăsaţi un loc liber de 10,2 cm (4 inch)
●
pe toate părţile ventilate ale computerului, inclusiv deasupra monitorului, pentru a permite circulaţia
curentului de aer necesar.
Nu limitaţi niciodată curentul de aer în interiorul computerului prin blocarea oricărui orificiu de
●
aerisire sau a prizei de aer. Nu amplasaţi tastatura, cu picioarele acesteia în jos, direct lângă partea
frontală a unităţii de calcul deoarece prin acesta se limitează curentul de aer.
Nu utilizaţi niciodată computerul dacă aţi scos panoul de acces sau capacele de la orice slot al
●
plăcii de extensie.
Nu stivuiţi computerele unul peste altul şi nu le amplasaţi atât de aproape unul de altul încât să fie
●
posibilă recircularea aerului preîncălzit.
În cazul în care computerul va func
●
ventilarea prin aspirarea şi evacuarea aerului din capsulă, respectând în acelaşi timp indicaţiile
pentru operare menţionate mai sus.
Ţineţi lichidele la distanţă faţă de computer şi de tastatură.
●
Nu acoperiţi niciodată canalele de ventilaţie ale monitorului cu nici un tip de material.
●
ţiona în interiorul unei capsule separate, trebuie să asiguraţi
ROWWIndicaţii pentru operarea computerului şi întreţinerea de rutină51
Page 58
Instalaţi sau activaţi funcţiile de gestionare a energiei ale sistemului de operare sau ale altui
●
software, inclusiv stările de oprire temporară.
Închideţi computerul înainte de a efectua oricare dintre activităţile descrise în continuare:
●
Ştergeţi exteriorul computerului cu o cârpă moale, umedă, după cum este necesar. Utilizarea
◦
produselor de curăţat poate să decoloreze sau să deterioreze stratul de finisare.
Curăţaţi periodic orificiile de ventilaţie din toate părţile cu aerisire ale computerului. Scamele,
◦
praful şi alte materiale străine pot să blocheze orificiile de ventilaţie şi să limiteze curentul de
aer.
52Anexa E Indicaţii pentru operarea computerului, întreţinerea de rutină şi pregătirea transportuluiROWW
Page 59
Precauţii pentru unitatea optică
Aveţi grijă să respectaţi următoarele indicaţii în timpul acţionării sau curăţării unităţii optice.
Funcţionare
Nu deplasaţi unitatea în timpul funcţionării. Aceasta poate avea drept rezultat defectarea în timpul
●
citirii.
Evitaţi să supuneţi unitatea la modificări bruşte de temperatură, deoarece poate să se formeze
●
condens în interiorul unităţii. Dacă temperatura se modifică brusc în timp ce unitatea este pornită,
aşteptaţi cel puţin o oră înainte de a opri alimentarea. Dacă unitatea funcţionează imediat, citirea
poate să fie defectuoasă.
Evitaţi amplasarea unităţii în locuri supuse la umiditate ridicată, la temperaturi extreme, la vibraţii
●
mecanice sau expuse la lumina directă a soarelui.
Curăţare
Curăţaţi panoul şi dispozitivele de comandă cu o cârpă moale şi uscată sau cu o cârpă moale
●
umezită uşor cu o soluţie diluată de detergent. Nu pulverizaţi niciodată fluide de curăţare direct pe
unitate.
Evitaţi utilizarea oricărui tip de solvent, cum ar fi alcool sau benzen, care pot să deterioreze stratul
●
de finisare.
Protecţie
Dacă pe unitate cade un obiect sau lichid, scoateţi imediat computerul din priză şi solicitaţi verificarea
sa de către un furnizor de servicii autorizat de HP.
Pregătirea transportului
Urmaţi aceste sugestii când pregătiţi transportarea computerului:
1.Faceţi copii de rezervă ale fişierelor de pe unitatea de disc pe discuri PD, pe cartuşe cu bandă, pe
CD–uri sau pe dischete. Aveţi grijă ca mediile pe care salvaţi copiile de rezervă să nu fie expuse
la impulsuri electrice sau magnetice în timpul depozitării sau transportului.
NOTĂ:Unitatea de disc se blochează automat când se întrerupe alimentarea sistemului.
2.Scoateţi şi depozitaţi toate suporturile detaşabile.
3.Introduceţi o dischetă goală în unitatea de dischetă pentru a proteja unitatea în timpul transportului.
Nu utilizaţi o dischetă pe care aţi stocat sau pe care intenţionaţi să stocaţi date.
4.Închideţi computerul şi dispozitivele externe.
5.Deconectaţi cablul de alimentare de la priză, apoi de la computer.
6.Deconectaţi componentele de sistem şi dispozitivele externe de la sursele de alimentare, apoi de
la computer.
ROWWPrecauţii pentru unitatea optică53
Page 60
NOTĂ:Înainte de a transporta computerul aveţi grijă ca toate plăcile să fie poziţionate
corespunzător şi să fie fixate în sloturile plăcii.
7.Ambalaţi componentele sistemului şi dispozitivele externe în cutiile de ambalaj originale, cu
suficient material de împachetare pentru a le proteja.
54Anexa E Indicaţii pentru operarea computerului, întreţinerea de rutină şi pregătirea transportuluiROWW
Page 61
Index
Simboluri/Numerice
şuruburi de ghidare23
A
amplasare ID produs7
amplasare număr de serie7
C
capac slot extensie
reamplasare20
scoatere18
cititor de cartele
caracteristici3
instalare29
scoatere26
componente de pe panoul
dorsal4
componente de pe panoul
frontal2
conectarea cablurilor de
unităţi23
conector de reţea4
conectori audio2, 4
conector ieşire linie4
conector intrare linie4
conectori pentru unităţi25
conector pentru căşti2
conector pentru microfon2
conector pentru monitor4
conector serial4
conexiunile de pe placa de sistem,
existente pentru unităţi25
D
deblocare panou de acces46
descărcare electrostatică,
prevenirea deteriorării50
dispozitive de blocare
dispozitiv de blocare cu
cablu46
dispozitiv de blocare de
siguranţă pentru PC-ul de
birou HP47
lacăt47
ramă frontală 49
I
indicaţii de instalare8
indicaţii de ventilare51
indicaţii pentru operarea
computerului51
instalare
baterie43
cabluri de unităţi23
cititor de cartele29
dispozitive de blocare pentru
siguranţă 46
memorie13
placă de extensie17
şuruburi de ghidare23
unitate de disc34
unitate de disc amovibilă 36
unitate de dischetă
unitate optică 29